O, a mea Lună!

Leagăn drag aşternut, al Lunii secere,
Mică pălărioară gălbuie, a copilăriei sincere,
Albăstrel viu, procopsit şi-ncetinit, conturat şi timpuriu,
Vrajă fumigenă, magică, a colţului meu auriu,
Cumpănit boboc de lumină fragedă,
O, dragă-n zadar dâră sinceră,
Pe-o pustiită, crâncenă dună râncedă!
O, sfiit de pace, drag al meu lup,
Pe-o stalactită de-a mea, din pur lut...
O, dar dragă Tu Lună sură...
Nimeni ca tine n-o să mai pună...
Fir la fir, cordon mut la cordonul ce cântă...
Tu pe acestea toate le-ai unit...
Faci farmec atât de uşor şi un mic semn umbrit...
Printre vagii mulţi de un alb înnegrit...
Suflate de timpul pierdut şi spaţiul nepotrivit...
Trăinde în suspine, de-o simţită dună păşit...
Te asigur... nici însetată n-am să te uit...




                                                                  ...curând...