vineri, 30 august 2013

Longeviv cuţit

Te aud cum ţipi în mantia mea de pat
şi-mi şoptesc că simţi frumos
într-o zi ploioasă de sat.
pietrele pârguite de maci
zac cu tunet din rază de soare.
eşti serenă, azi ai solzi
desene iubitoare în trup
numai cărţi magice scăldând.
am devorat cuvintele,
şi te-am purtat să rânjeşti ierburilor
ţintuieşte-le, să danseze,
am ameninţat să scormoneşti trunchiurile,
văruieşte-le, să nu fugă fărădeurmă
pisează-mă din minciună
şi agaţă-mă de adevăr
căci inconştienţa este un eden omogen

marți, 13 august 2013

Orice poftă de încălcare a abstinenţelor spre dorinţe, sunt ca şi crampele musculare...
Cu fiecare amortizare a unei plăceri rupte din inconştienţă, de încercare peste premeditare, găseşti fericirea în materii care sunt dezbrăcate de orice fărâmă de viaţă. Însă dau viaţă. Dar vă fericiţi unul pe celălalt, ea pe tine, şi tu pe ea consumând-o, doar că iluzia face zâmbetul acestei materii. Zâmbetul din capul tau, râjnit cu degetul. Apoi, lipsa de fericire este nesimţirea materiei. Este totuşi ceva incorect: te zbaţi între realitate şi virtualitate, materia e infinită în realitate, iar tu nu. Oare aşa este jocul în nivelele astea, din cronologia impusă? Te regăseşti în a căuta fericirea printre noile ore petrecute cu dependenţa ta, găseşti scuze în nesimţirea punctului haotic despre care pot judeca doar apropiaţii tăi, punctul haotic care mişună după defectele şi dramele poveştii tale scrise până în momentele ce se scurg frapat, la intensităţi diferite în funcţia anotimpurilor. Ca şi vânător de defecte, vrei să aduci fericirea în cartea ta de desene rămase conturate, fără de culori; şi ceara din creioane se terminase. Toată ceara.
Şi din nou atragi dependenţa; confunzi, lumea ta, cu lumea tuturor lumilor, în spatele căreia mai există infinite în vid lumi, ca şi când ne aflăm printre oglinjoare pe aici...
Când eşti dependent de ceva, te-ai îndrăgostit doar de lumea ta cu ciupituri plăcute şi incoerente. Nu poţi fi îndrăgostit de lumile astea fără sclipire de pe pământ. Nu răsar deloc, este curios de fad ce se petrece cu superficialii care se gândesc la hartii, stereotipuri trecătoare, posesii lipsite de duh.

joi, 8 august 2013

Nicio floare aici

Nu înţeleg cum îmi pot găsi felul de a fi. Probabil pot lupta cu ceilalţi, înşelându-mă că trebuie şi cu mine.
Ţipetele de gânduri recitind poeziile din ultima vreme, sunt drenate de o muzică prea mediocră, cu tobe aproape cuminţi, o flacără pasională potolită, şi o chitară care nu vrea să tacă. Vocea tânjeşte. Aş vrea să zâmbesc sincer, şi îndeaproape cuiva, cu gesturile pe dinăuntru. Că s-ar sătura sigur de ele pe-o zi întreagă. Ar fi fost lungă şi-aş fi înţeles.
(ah, la cât de răcoritoare este vocea aceea, probabil este şi la fel de himeră! primează calitatea şi măsurile mici)
Aceste câteva rânduri vor să rămână singure şi necontinuate. Uneori şi cuvintele sunt deranjate de insistenţe umane. Terapia lor care este, până la urma, a literelor... ?


..ooh, I'll run away with you..

Mesaj pentru tata

ai fost vestea ca grindină,
nimerind asfaltul,
un fel de clară pierdere
de cunoştinţă,
la fel ca un înger crescând rupestru.

pietre îndurerate zac pe ciobul tău de tată,
pandele rar se mai coc, cu câte o faptă,
mama ciopârţeşte burice de degete
şi mă sperii de din ce-n ce mai puţine gemete,
iar eu tot închisă de tine am rămas.
degete pale, de pe frunte arând sudoare
îmi lipsesc milos,
şi a haine purtate de casă deshidratată miros,
miros, acum, debarale...
iz de familie nu s-a arătat,
şi nici stropi de planuri,
dar umbre şi secrete tot mai zac în căni rănite,
straturi ciobite,
draperii neprinse,
formalităţi pângărite,
ochi de oglinzi dreptunghice...

dorul meu, de scuipatul între degete,
unul diferit, când mutai pionieri pe pătrate,
joc nefast, de neînţeles cu junii,
şi confundai jocul cu cititul - nu fericeai file fragede,
dorul încă descrie o poveste ce se tot regăseşte...
acolo încă-ţi mai sunt canapele.
corpii miaună în calendare,
mii de ani în aşteptări.
când nu vrei să mă crezi, tată
că am crescut - şi am greşit,
am crescut pe numerotaţii,
pe abace, în apă.

vino să îmi spui dacă mă crezi,
să-mi spui restit şi ploios,
certuri imune
cât îţi voi lăuda gerul chipului
căutând genul timpului...
sărutăm noua revedere, putrezi,
cafeaua sa abunde,
şi o să avem ce ne spune.

miercuri, 7 august 2013

LISTA DE DORINTE (total posibile)

*Sa slabesc.
*Sa ma vopsesc roscata (lemn de cires).
*Sa citesc liste cu cate 10 carti.
*Sa pictez, schitez, mai mult decat o fac.
*Sa pictez, schitez, mai misto decat o fac.
*Sa scriu literatura de mai buna calitate.
*Sa-mi public o carte cu poezii pana la Bacalaureat.
*Sa incerc sa intru la toate facultatile dorite: Jurnalism, Litere, Arte Plastice si Teatru.
*Sa fiu mai ordonata.
*Sa am o bicicleta neagra.
*Sa am un caine pe nume Henrick sau Grig(o/ore), si o lesa colorata.
*Sa invat sa merg pe bicla.
*Sa imi iau role si sa ies la plimbare cu ele.
*Sa vizitez orasele propuse: Brasov, Suceava, Constanta, Bucurestiul in intregime, Timisoara si Cluj.
*Sa fac un tur lung cu bicla prin tot Bucurestiul.
*Sa vand ce pictez.
*Sa decorez casa tatalui in stil Yin-Yang, cu jaluzele rosii, si picturi pe pereti.
*Sa invat engleza la perfectie.
*Sa invat franceza foarte bine.
*Sa m-apuc de dansuri sportive.

marți, 6 august 2013

23:49

cineva, dincolo, s-a inecat cu apa, iar eu nu mai suport orchestra greierilor imbibati de fumul tigarilor necunoscutilor de pe banci. sunete de saruturi, ca de sperante fragile, aplecate usor spre casele fiecareia, vuiesc de jumatate de ora pe calea din fata usii blocului. par pline si insatiabile, in fiecare miez de noapte, de vara. ascult, impreuna cu lampa cedata pe lumina ocrotitoare-rumenita, si dansul particulelor de nimic, de praf si atmosfera inchisa, simtite ca sub reflector. si lampa s-ar lua cu mainile de bec, daca ar avea...
inchid ochii si mimez la randul meu un sarut.
scuipati minciunile si iubiti diferit de fiecare data, iubiti ocrotitor si cu mainile, cu ochii lipiciosi sau cazuti in lacrimi. imaginati-va ca cerul si parcul, cateodata, sunt acolo special pentru doua suflete... lasati sa va cuprinda un gust lung si profund, pentru ca mijiti a exprimare, a radiatii de pierdere (intoarcere in altfel de nastere suprema). nu va declarati obositi ca ati mai facut asta inainte, prima iubire poate fi ultima adevarata sau o pura greseala. fericirea o simti altfel la diverse varste, dar cand vrei sa nu te mai saturi de strigate, intr-adevar ai avut o renastere.
de ce nu am iubi acum, ma intreb? sa ne apucam de iubire, s-o facem cat mai putem si in locuri din timp planuite. sa simtim fiecare sarut sub un balcon de parter, si sa ploua in teama, apoi sa mergem intr-alt oras, sa simtim buze din nou in camera unui hotel modest, sau pe un acoperis din nordul tarii noastre, un mic petic vazut de la inaltime, ori in clasa fostului tau liceu. sa cotrobaim cu gurile pana si pe alei de munti, pietruite cu forme reci ca si cutitele, nesigure ca aschimodiile, sau sub zmeul vagabond lasat in camp, desprins din mana trenului, si simplu, sub indicatorul fosforescent ramas neinteles, si inchis, al unei farmacii. am sti mereu cand trebuie sa fim acolo, sa ne descoperim oriunde, putin si incet. am fi tineri. am imbatrani apoi. de ce sa zgariem cu fiecare puls, mai aprig, pereti abia varuiti?
de ce sa alunecam singuri pe propriile scari?
de ce sa ne simtim intr-un alb atat de proaspat? ecou, albi de puteri...
meritam nimicirea albastrurilor senini si diluati? miejii de zi ar fi tristi in fiecare parte din noi, cand ne-am plimba departati. am dansa stangaci la petrecerile singuratice, si ne-am dori sa mai fim tineri. fumul de amar ne va ameti cu alai, toata cararea parului, si nu ne-am mai cultiva. am saliva pe pagini de carti, simtindu-le goale la un moment dat. si detaliul zambitor, ai regreta enorm ca nu l-ai folosit mai devreme...

luni, 5 august 2013

Pentru cei nefericiti

Se incepe cu intrebare de domn si ziarist.
 - Cel mai rau pentru o viata este sa fie plictisitoare, nu crezi?
 - Da. Sa nu mai faci confuzii, si sa iti dai seama ca totul privit din profunzime ... Nu isi are valoarea, respectiv rostul. Apoi te gandesti ca e viata ta, si faci ce poftesti cu ea. Te chinui in neplaceri sau pur si simplu dormi.
 - Cat de natural exprimi lucruri adevarate. De ce te-ai maturizat asa de devreme, Ariana?
 - Nu o simt nici un fel de maturitate... Sunt prea imatura, sunt sub orice linie de ratiune in realitate. Insa, stiu sa judec lucruri - le simt, nu pot fi altfel. Nu o iau nici ca pe coroana, dar nici ca pe povara. Na, c-am facut si rima!
 - Sa simti viata asa cum o faci tu, nu este pentru oricine. Ar trebui sa fii fericita.
 - Nu vreau sa ma dau mare ,,nebuna'' - ca nebunia e sublimul inteligentei. Asta presimt.
 - Te grabesti cu presimtirea, nu cred ca esti singura in lumea celor care simt enorm si vad monstruos, voba lui Arghezi!
 - Asa e. Chiar nu sunt. Dar de fapt, de asta sunt fericita.
 - Ma bucur pentru fericirea ta. Incearca sa ramai cat mai mult in preajma acestui tip de fericire. De fapt, sufletul tau nu va permite o altfel de fericire. Cred...
 - Ai dreptate, scrii ca mine. Adica gandesti.
 - Asta e un compliment sau o provocare?
 - Niciuna, e compatibilitate.

Abia astept sa te vad

Imi amintesc cu drag si dor, dar nu nespuse, ci prea soptite, vremea mea din 2009.
Vorbeam cu cineva mai devreme, e constantean. Nu apreciaza la fel de mult malul la care se afla, de la 12 ani nu mai statuse in fata valurilor, acaparat de soare, si au trecut, pff, pufaie el, prea multi, mult prea multi ani de atunci. Il citez, ca era alt mileniu cand avea el 12 ani. Probabil si alte pasiuni, numaratul corcoduselor, schiloditul scoicilor, construirea machetei de nisip pentru tati si colierul din alge si stele marine pentru mami.
Eu nu sunt constanteanca, deci n-as impresiona-o pe mama asa. Nu as impresiona-o deloc, deoarece nu as face orice cadou ca ,,fetele de pe strada'' - adorate si considerate de ea zeite cuminti. Eu nu sunt minciuna cu care, ea singura se hraneste.
Dar daca era o mama aproape hippie, probabil as fi plecat, lasata, un timp la mare, sa ii adun cadoul. Sa ma intorc a nu stiu cata zi cu rujul consumat si mirosind a sare scotocita prin diverse izuri de oameni fericiti, intregiti.
Imi este draga marea, chiar daca, tot ca si cel ce are apa in brate, nu am mai intalnit-o acolo, nu am mai salutat-o. Algele pe atunci invadasera teritoriul, nu imi placeau, ca alunecam pe ele, scoicile ma intepau nebanuit, ma temeam sa umblu fara slapi, dar cred ca m-as fi obisnuit repede daca nu plecam dupa gura parintesei, seara, cu ultimul bus.
Florin ma intreaba daca n-am observat ca o scoica uscata are un miros unic, intepator si dulceag in acelasi timp. Imi amintise ca stransesem odata, intr-o punga de plastic, veche, dar trantita in nisip cand am ajuns acolo, multe scoici. Cat de multe, pana cand nu mai puteam sa fac nod traistutei. O pusesem in debara, pe rafturile improvizate. Stiu ca mereu ma jucam cu ele si le numaram, bunica-mea se bucura, dar mama ori mi le-a aruncat, ca trebuia sa faca loc pentru altceva-uri, sau chiar se farmitasera de timp.
Imi udasem pana la bust pielea, in taramul ei parsiv de atatea gusturi. Dar certata de cineva si imbracata in niste pantaloni scurti si un maieu sau tricou, pentru ca aveam timp de frustrari si aschie fiind. O paranoia la cupa mica, cum ca cineva se uita insistent la mine si nu ma simt bine, fiind singurul animal cu trasaturi umane de pe plaja. Si nu era chiar asa, careva ma mai admira, fie pentru ochi, fie pentru lungul par.
Am stiut cum este acolo; as fi savurat-o pana la inec, pana se aud tornadele, uraganele si torentialele, si apoi sa fie condusa de Rau spre ceilalti, spre statiuni. Esti cu tot ce ai mai pur, te scalzi in placere, in adancul nemasurat si nesubliniat, pentru o moarte festiva.
Detest oamenii carora le place marea sublima, goala, doar in poze.
Fredonez, cu absorbtie si radacinile scalpului electrizate, cantece care povestesc despre mare, despre doi oameni, despre libertate, despre naturalete, despre o minune a lumii, de care indivizi multi se indeparteaza, pentru falsa distractie de langa. Dar probabil au si ei ritualul lor. Plang despre lipsa mea de necunoscut si nestiinta.
Desi nu mai tin minte din clasa a patra de cand am facut cunostinta cu marea, tot simt ca trebuie sa scriu despre ea, cum sosesc si parasesc, revin tarmului, pline matasi de apa. Cred ca la prinderea valului, o sa fie orgasmic. Merita asteptat pentru asta. E ca si cand as scrie despre fluturele perfect ce ma va purta nu prin flori, care nu imi sunt neaparat simpatice, ci prin case cu ferestre ciobite.