12 ianuarie

Satu-i stingherit

În straiele păgâne.

Ceru-i ostenit

De razele maligne.
 

Se cațără-n uitare

Pe firida unei frunze,

Ce plânge a scăpare

Tragedia unei muze.
 

Pământul tremură cu alai

Se-ngustează fațete de povești

Alei cu care mereu te mândreai

Blestem și ape negre le citești.
 

Șoptesc calm, râului - norii

Să se-adune la botez

Spărgând pământului porii

Pași ai țărânei urmez.
 

Să se clatine-n lanțuri

Paturi de os și nichele

Să tot fiarbă în smalțuri

Cenușa și magma din ele.
 

Să văd cum dracii

Își joacă tradiția-n crăpături

Purtându-și sacii

Ce zgândăresc chei în săpături.
 

Jalnic să sufle vântul în cefele lor

Murdărindu-i cu vindecare

Să aducă apă corbilor triști ce mor

Când pășesc cu foc în uitare.
 

Iar fata grăbită, cu păr pământiu

Și ochii strașnici ce mug a căință

Să le-mprăștie-n gâtlejul ruginiu

Demult uitatul suflet din pocăință.

Cerbii se reîncarnează-n porumbei
Florile-s pururi organe - albe și dulci
Din pomii albaștri plantați de zei...
Și-n cânturi line de noapte, buzele-ți culci.

Toți îngerii adorm în cuiburile lupilor
Mângâindu-și zănatic valurile buclelor
Rostind fericire din molatecul gurilor
Cu murmur...duiosul farmec al cântecelor.

Satu-i stingherit,
Rău-i stăvilit.
Ceru-i cumpănit,
Soarele apune...