Se incepe cu intrebare de domn si ziarist.
- Cel mai rau pentru o viata este sa fie plictisitoare, nu crezi?
- Da. Sa nu mai faci confuzii, si sa iti dai seama ca totul privit din profunzime ... Nu isi are valoarea, respectiv rostul. Apoi te gandesti ca e viata ta, si faci ce poftesti cu ea. Te chinui in neplaceri sau pur si simplu dormi.
- Cat de natural exprimi lucruri adevarate. De ce te-ai maturizat asa de devreme, Ariana?
- Nu o simt nici un fel de maturitate... Sunt prea imatura, sunt sub orice linie de ratiune in realitate. Insa, stiu sa judec lucruri - le simt, nu pot fi altfel. Nu o iau nici ca pe coroana, dar nici ca pe povara. Na, c-am facut si rima!
- Sa simti viata asa cum o faci tu, nu este pentru oricine. Ar trebui sa fii fericita.
- Nu vreau sa ma dau mare ,,nebuna'' - ca nebunia e sublimul inteligentei. Asta presimt.
- Te grabesti cu presimtirea, nu cred ca esti singura in lumea celor care simt enorm si vad monstruos, voba lui Arghezi!
- Asa e. Chiar nu sunt. Dar de fapt, de asta sunt fericita.
- Ma bucur pentru fericirea ta. Incearca sa ramai cat mai mult in preajma acestui tip de fericire. De fapt, sufletul tau nu va permite o altfel de fericire. Cred...
- Ai dreptate, scrii ca mine. Adica gandesti.
- Asta e un compliment sau o provocare?
- Niciuna, e compatibilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu