Perfect!

Într-adevăr... oboseala de peste ceasuri şi-a pus în sfârşit amprenta. O superficială povestire mi-e îndeajuns. Şi cred că şi vouă, sau ţie, singurul care mă citeşti, pentru că nu întotdeauna sunt perfectă. Pot spune că jocul lasciv al fulgilor de nea mă mai îndeamnă să poposesc câteva minute lângă a mea amică, fereastra. Laptopul şi gustul amar ne acompaniază, precum deja suntem obişnuite. Simt un aer tare, îmi vine să cânt şi ca de obicei, nu mă pot abţine, mai ales că mi-am şi AM revenit în sfârşit! O mică piesă de genul:

Mă linişteşte pe deplin. Tocmai când să adaug melodia, am şi tresărit cu mica-mi mănuţă dată leneşă peste chip, observând un nou vizitator. Un nou coş. Eu niciodată nu le-am stors, mi-e milă de ele, şi serios vorbind, rămân cu semne şi infecţii urâte -asta îmi mai lipsea-. Sunt pe chat cu nicknameul Alegoria, detestând faptul că nimeni nu mă abordează (mă oftic, îmi place să fiu băgată în seamă-măcar pe net, că de obicei nu vreau să mă afirm), dar şi mai crunt mă dezamăgeşte acel fapt, cum că, nu sunt abordată din lipsa ştiinţei cu privire la cuvântul alegorie, ceea ce înseamnă un pur şir înlănţuit de metafore. Dar nimeni nu întreabă... nimănui nu-i pasă. Unii îşi caută jumătatea precum o bucată de puzzle, alţii se plictisesc, ceilalţi se contrazic aiurea pe canal, mulţi se fac înţeleşi prin simplul şi folositul cuvânt (verb): fut. Deloc cenzurat, da, aşa mă simt. Aş alerga acum. Aş fugi. Încotro... m-ai îndrepta tu, poate. Tocmai acum s-a găsit mama să-mi perturbe liniştea exterioară (niciodată interioară) cu ,,ameninţarea" ei notorie: închide geamul, răceşti. Tot monoton, lipsit de interes, dar stresant dom'le.
Repornesc melodiuţa. Mă eliberez. Sunt o nesătulă când vine vorba de aşa ceva. Cânt, vă daţi seama? Ce-o face lumea oare...
Mâine-s liberă, iupi! Şi încă o dată, zăpado, eşti unica mea salvare. Promit, nu am să mai chiulesc pe motiv că am nişte ovare needucate şi dificile. Dau roată-mprejur şi ancorez perna acum. Noapte bună şi vouă (ţie).