Incredibil...

Nici astazi nu m-am ajutat, nu m-a ajutat nimeni, nici macar ieri, adica ploaia de ieri. Daca zilele te-ar ajuta ele insele, si s-ar preface in sosii sau ceva similar, oameni intelepti si cu zambet perfid de alb, calmul s-ar asterne mult prea usor, iar noi am fi imaculati de falsi, pentru ca ar exista modele. Observ din ce in ce mai acut ca pe femei nu le mai ajuta taliile de viespe, pe barbati nu ii mai incanta monezile cu snur si boxele pline de ieftinisme, si parcurgem impiedicati, tot mai anost locurile construite de cine stie dracu'. Iata ce am pus chiar si pe wattpad, o scremere infioratoare:

,,Semete, crengile se revarsa si totodata desperecheaza, fruntasa cu apa in picuri de armonie fulgeratoare. Fiecare fior ma strapunge cu viteza luminii, desi stim bine ca simtirea e ca a unui turture. E ploaie. E nesat de hiperbola mortala. Asternuturile m-au lasat de mult timp murdar, sa plec, ca sa-mi continui destainuirea in taina existentei mele poate nimfe. De aceea, cand e toamna si precipita, scriu cateodata niste figuratii metaforice de o natura mistica, astfel incat le si uit sensul de prea multa profunzime in convoi. Dar le pot reinterpreta atunci cand voi fi sigura ca o sa ploua din nou, ca pentru mine, iar noaptea ma va intelege indeaproape... Oare ma va pazi aceasta cautare? In poezie, nu exista cautare, deci de aceea nici nu este mentionata. ''

Si sa pier de nu m-apuc s-o adaptez ca poezie!