Însemnări

acum asemăn clapele unui pian trist,
cu diviziunea ploii picurând
pe piatra neînsemnată
-undeva pe-o cale lungă, alee nefructificată-
de un rece superficial,
din mână de om sfădit.
şi atât de mult seamănă,
şi la fel doare
încât n-am reţinut unde-am rămăs,
unde am pierdut muzica;

şi-aşa... suntem plini de reţineri,
reţinerile ne încetinesc
şi zdrobesc fiinţa liberă,
sanctuar hedonic,
eliberând cromatide ale lăsării
în voia cerului
care ne apasă cu fiecare notă,
seacă-
un uscat nenţeles,
plină de dorinţa atenţiei dureroase

...şi niciodată vesele,
însemnând ţipătul de lumină - o lumină încadrată
cu un semicerc de umbră apusească,
un profil neterminat pe o clipă
de clapă lovită...
poate seamănă a lună seceră,
scânteia pierdută pe degetul alb
sperând că poate va fi din nou, noapte...

dar acum parcă văd scris din ziare,
într-un cosmic infinit la care în târziul
voi simţi atingerea,
este chiar cerul
care mă anunţă diurnă, anunţă a-l citi
înainte de primejdie,
înţelegând că sunt doar zori şi cocori...
întruchiparea spiritului sălbatic...