Holbează-te-n calendar.

...poate celorlalte fete (dacă aşa ceva îmi citesc mie plictiselile) le aduc aminte două lucruri deodată. Calendarul roşu, şi cel la care eu mă refer. Azi, nimic surprinzător, doar mi-am amintit că-i ultimul an în care eu nu ,,sărbătoresc" 1 martie împreună cu colegii. În clasa aia crem, aşa. În banca aia distrusă pe care nu aş da-o, decât dacă voi deveni liceană-de abia mai aştept. În aerul ăla pestinenţial lăsat de turma precedentă, o clasă de a IV-a, mucoşi şi gălăgioşi (urăsc copchiii). Pe ăia da distracţie şi voie bună, nu ca pe bisericuţe şi ateliere precum se-ntâmplă-n ,,draga" mea clasă, nerezolvâd nimic, nelegând prietenii şi legând doar vorbe-n vânt. Profesorii erau cu ochii pe noi şi mărţişoarele primite, dăruite. Contrariată, profa de chimie mă întreabă cu o voce călduţă, ce îmi dădea o senzaţie de milă ironică:
 - Tu nu ai primit niciun mărţişor?
Iar eu, cu zâmbetul pe buze, nepăsătoare, şi un ,,hm" ştrengăresc ascuns...
 - HMnţe... nici măcar nu mă pasionează.
Mda, trecând de tâmpenia asta, lucrul ce mi-a adus un sincer zâmbet a fost o copilă aparent inocentă pe care nu o mai văzusem până atunci, care mă trăsese rapid de colţul bluzei negre pentru a-mi atrage atenţia doar către ea; eu stăteam în şir indian, la rând, pentru a intra în laborator, aflându-mă pe holul lung, lat şi gri, în şcoală. Presupun că acea şcolăriţă scăpase de la ore. Privesc mirată către ea şi dintr-odată, scoate dintr-un plic alb un fel de cordon (nu percepusem exact ce era la prima vedere, nu-s obişnuită) - dar, era de fapt o brăţară - ea, fetiţa, l-a denumit simbol al primăverii, special pentru mine, deoarece poartă o simpatie... chiar pentru mine. Mi-am arătat entuziasmul sincer, şi am pupat-o pe fălcuţă. Eh, capeţi de unde te aştepţi mai puţin sau deloc. Ea mă cunoştea din vedere. Şi, ca să fie totul perfect, chiar simpatica de ea, copila, mi-a pus-o pe încheietura mâinii. Mâna mea nu e fotogenică (da, mână fotogenică!), precum nici eu nu-s de altfel, dar priviţi-o doar pe ea:

Nu-i aşa cî îi drîguţî?!  E trofeul tăcerii şi subestimării mele. M-a bucurat doar faptul că o necunoscută a făcut acest gest pentru mine, deşi, în general, de e să mai primesc chestii asemănătoare cu diverse ocazii cam ca aceasta, mulţumesc şi totodată nu mă mişcă absolut deloc. Ei bine, la micuţa asta a fost altceva.
Aşa că, mă mai bucur şi de lucruri mărunte.Contează ceva, totuşi.