Nonsensul

Pasajul alb de goală gheaţă ce e, doar praf se mai aşterne.
Frumos se-avântă către Soare, răcnind copios alene,
Sugerând gigantelor porţi calde să se-nvârtă vioaie
Presimţind că ceva-i dincolo, dar nimic pe o cărare,
Sclipind de fericirea muritoare dintr-a simpla lui păsare,
Fălindu-mi pleata roşia ce-a uscată într-o pură splendoare...
Suspinând întreaga desagă de timp rămasă din întâmplare...
Păsuind infinităţile, continuând cu particule de foc şi ploaie...
Sugerând naturii scăldate să-mi ofere câteva picături groase,
Pătrunzând sceptic în lumea-i mare, adunând regrete apoase
Foşnind stelele nebunele, inexistentele, practic micile finele
Sacrificând repetiţiile zadarnice, mistuind sentimentele caste!
Fâlfâita mână mai gândeşte, obosit oftând amarnic cărţile
Stabil şi încordat, cotorul preluat de-un secol, suceşte părţile,
Pândeşte o nouă gânditoare, palme n-are dar au rămas măştile,
Sudarea lui elegant se procesează, dar copiii n-au uitat căştile
Foarte rar de se mai bucură, foarte greu privitul mai decurge,
Pângăreşte sfios ţinutul pe care se află mai mereu, gândeşte
Simte modest, gata de plecare sunt privind flăcările gentile
Părăseşte pe mine, un copil călduros, în apele-i toride...


.
..
...
....
.....
......
Aţi (ai, mai precis) observat micile piramide? Nu-i aşa că-s adorabile? :)




Urâtă zi.