Nuferi

A cazut vag, condeiul tacerii,
Prinde-ma acum in gheara marginita
Si urla-i la nesfarsit incaperii
Ce imbrobodita!

Asculta umbra soarelui prafuita de luna magic trandafirie,
Ce m-a condus spre aripi lungi si puternic de late
Iar la sfarsit, chiar eul unei ceti involburate, ca fereastra garofie
Si scrie ceruit panzei tulbur-fluide in noapte.

A pierit flacara amaruie
Care gandea inainte de a arde
Epigrame nostalgice,
Gesticulari trufase.

S-au clandestinit sfesnicii bulgari sarati-iuti de amicitie,
Mi-a ramas lichid de bulgare, imprastiat pe neguri de ochi
La fel ca pe file de poveste, file vechi si mate de strasnicie,
In timp ce coloratele iluzii optice alearga printre ramuri ca doi soti.

A mirosit a o ne simtire...
Dar continua a arde
Si continua a prevesti arcuire
Pana zace in coarde.

Lasa langa veioza poza cretei margini, s-o lumineze de praf
Si sopteste-i pentru a-mi sopti mie ceva de nesoptit,
Si porunceste-i chiar sa alunge un necitit paragraf
Sosit din zare, meteor asfintit, copilandru sur infinit...