Stii cat e de greu sa privesti intr-un soare tare si orbitor de divergent dupa fiecare ,,un ultim drum" pe bulgarii argilosi riscati din cale-n cale de fire verzi, moarte si ele, chiar planse, ganganii ca ospatarii, crapaturi ca firele blande ale Ilenei Cosanzenei despre care graia, gandind la inca o bucata, trecuta ce-i drept, care s-a risipit in voia timpului si tresaltarilor micii inimi pentru o mai buna ,,viata", realizand faptul ca exact in acel timp care realist vorbind a trecut, dar intr-alti timpi, canapeaua lunga acompaniata de o pereche de ochelari si boala, acum, e pustie? E tacuta. Si trista...
Stii cat e de greu sa asculti un discurs negru, negru pe alb teoretic, mai exact albastru pe alb citit, lung, scris chiar de un initiator al tainei lui Dumnezeu, intr-o biserica nevinovata, din materiale nevinovate, dar groaznice, pentru ca scopul irealist al lor... era scornit de OAMENI, asa-zisul preot fiind perceput de mine ca doar un strain deloc complex, simplu (pentru ca se rezuma la religie in realitate), pe care il respect, astfel incat l-as putea asculta si nu din Sfanta Evanghelie, ci din ,,invataturile calatoriei", si sa realizezi... ca ai fost atat de stupida incat sa nu prinzi grai si vorbe si sa alungi tremuratul pentru a-i spune in saratele fluide, de la altarul vazut de mine ca o piatra rece, cat de mult am putut tine la acea fiinta palida? desi nu aratam...
Stii cat de greu e sa fii subiectiv in tacerea ta la o ceremonie, si sa iti dai seama ca daca gandesti, vei pieri curand, vei fi adanc in pamant, vei fi vanat si cu pleoapele cuminti, vei fi plans, de tine sau altii, dar mai ales ca nu vei mai fi, vei fi din nou oaspete, musafir intr-o alta lume poate, un erou, un domn ca om ce si-a terminat calatoria, un fost copil... la fel ca si cel rece de langa tine si sperand ca alaturi de el?
Stii cat de greu e sa fii in stadiul de ajuns in a bate pe cervicala in semn de ,,o sa fie bine" o bestie mincinoasa si inlacrimata, brusc sensibila si cutreieranda-n amintiri?
Stii cat de greu e sa fii cu murmurul plecat catre o groapa dupa o nevinovata-in ultima zi?
Stii cat e de greu sa iti afunzi privirea intr-unul din zecii de pui de flacara ai lumanarilor lungi, ceratice, infipte-n golurile cat buricele degetelor unei Diane, poposite de cand cei multi ,,s-au dus" si multi au plecat, chiar in tabla abatuta si speriata unde topitele zaceau umil de caite, aplecate, unde marginile muchiilor celor patru scanduri plasate pe una singura sustineau sustinatoarea lunguietelor, si sa meditezi arzand cu ,,chimia"... cum ca, glasul ei nu va mai exista? Era plapanda, dar si agitata... flacara si sau... bunica.
Pacat. 91 de vieti. Un an, il estima cat o viata de-a ta. De-a mea. De-a lui, de-a ei. Asa era ea. Asa erau etapele... calatoriei ei.
Ce momente...
nostalgia este starea de sevraj a trecutului...
RăspundețiȘtergere