Discipulus est prioris posterior dies

Ziua urmatoare este invatacelul celei dinaintea sa. (Syrus)

Consider aceasta maxima latina intelepciune, o alinare si totodata un adevar. Poate de asta, aceasta ar fi esenta tamaduirii, la figurat spus - chiar adevarul. Adevarul despre noi si faptele noastre se afla in timp, in viitor. Realizam ce facem, cu fiecare zi devenim mai buni. Suprematia noastra este masurata maine si in nici un caz astazi. Astazi e timpul pentru invatat. Zilnic, noi, invatam, si fiecare secunda este de partea noastra. Maine ar putea fi si peste o secunda; dar exista invatacel impostor, si adevarat, cel impostor reprezentand delictul, adica minciuna, neadevarul. Invatacelul adevarat e negresit atunci cand este solicitat. Eu nici macar nu cred ca exista prezent. Pentru mine cel putin, nu exista. Adica toate trec atat de frenetic, incat nici nu ne mai dam seama; rasuna viitorul si se multiplica in trecut. Astfel, se ramane cu amintirile si visele, aspiratiile in zadar. E nativ ca noi, oamenii, sa gandim - maturizandu-ne. Timpul si experientele o fac. Nu-i complex sa astepti raspunsul a ceea ce esti, chiar dac-ar insemna sa treaca pana si un deceniu. Trece repede. Cate zile-avem, atatia invatacei posedam. Existenta noastra, a oamenilor, suntem si sunt elevii vietii. Cand gresim, regretam si reparam ori incercam doar, iar cand triumful ne e meritat, mergem mai departe alaturi de ceilalti, cu capul sus si demnitate.
Asadar, cred ca timpul le stie pe toate. Si Syrus a vrut sa sugereze asta. El ne schimba - timpul -, el ne dicteaza. Ca oameni, aplicam, in ciuda umbrei existentei noastre.




Opinia mea despre o maxima, la ora de latina, pentru care-am luat nota maxima!