Retorica

Ei, cu chitara poeme de leagăn îi cânţi acum
Şi o-adormi ca pe frunzişul din cuib
Să tresară ca prin vid, ca prin leagănul sfiit
Ca s-o conduci la tine-n incolorul pahar
Şi cu foc, cu jind, s-o bei, până 'ntr-un infinit.
Şi mai vezi imaculate stele-n trib,
Şi le numeri ud, ca un amorez
Parcă din abecedar
Gângurind circular...

Pleci acum, dar ţi-a fost milă
Până ai recunoscut...
Şi ţine minte ce-i spuneai
Cum că iubirea-i 'cea milă,
Iar ea, ca şi copilă, se-ntreba
-Oare poţi iubi din milă?-
Practic, retorica a devenit umilă...

Rugul meu, păciuitor şi iute, te-ndeamnă-
Să mai stai o poposită clipă, acustică,
Să n-o laşi a picta lacrimi sub convoiul alb
Sau în atmosferă,
Alb de tenul ei, dar rozaliu de materialul ei,
Cu flori ofilite de speranţe
Ca mai apoi, de armonie,
Pale armonii, ce se-ntind ordonate...
Asta prevestind urme de tine, încă atrofiate...


                                                                           ...