Impaciuitor si parca apusa
Peste de rau parerea scursa
Peste verde ca de fosfor
Si peste umbra de ganditor,
Pe-o banca zacand; chiar copila!
O privesc ca dinspre apus
Si realizez ca spre rasarit,
Pentru care, ma simt compus,
Inainte de apus
Un trup trudit, din doua construit.
Dar dinspre rasarit,
Incep a ma simti apus...
Apus si-ncet, cu un strain convertit,
C-o perna subtire de trandafir copilit,
Pentru a cere mila din san
Si tot sperante pietruite adun
Ca sa realizez topitul stapan
Dupa nehranitul instinct acetofan,
Iubirea la superlativul dintr-un turn...
Unde, m-ar vizita rozarica,
C-un accent pe primul ,,a'',
Pe un corp scurt, c-o briza romantica
Si plete-i in reflectii din safir...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu