Poezia este ca specie literara o doina populara de haiducie.In prima parte a acesteia, se realizeaza portretul moral al tanarului. Metafora ,,frunzi de fag'' exprima subtil, faptul ca voinicul s-a nascut in mijlocul naturii. In poezie se aminteste chiar si de practicile milenare ale ursitoarelor de demult, in care se credea ca aveau efect. Ideea este sustinuta la nivel stilistic de enumeratia: ,,si-s scaldat'', ,,si-s frecat''. In felul acesta, baietandrul va deveni viteaz si norocos.
Glasul codrului, natura verde-hipnotizanta il smulge pe tanar din sanul familiei: ,,c-am fugit de la parinti, tot in munti la Mehedinti'' pentru a deveni haiduc. Aceasta experienta il va cali pe copil, va deveni un om maturizat. Ideea este redata stilistic cu ajutorul metaforei ,,inima de otel''. La nivel compozitional, exclamatia retorica ,,Aoleu! Ce foc de dor!'' - are rolul de a delimita doua etape de instructie din viata tanarului: -aceea de haiduc, pus in fata dreptatii; -aceea de luptator pur romanesc in randurile pandurilor lui Tudor Vladimirescu.
In aceasta ipostaza, tanarul dovedeste calitati cu adevarat deosebite, precum agerime, istetime, iuteala. Argumente: ,,Care stie sa chiteasca / Randunica s-o loveasca'', fiind un bun luptator. ,,Si mai stie sa inoate / Vaslind Dunarea din coate''.
Sunt utilizate verbele de o mare forta expresiva, care redau cele mai adanci trairi ale tanarului, in mod direct: ,,ma arde'', ,,tipa''.
Iar de asemenea, aceasta poezie respecta in totalitate rigorile prozodiei clasice prin rima imperecheata, ritmul trohaic, si o masura a versurilor de sapte silabe, care confera poeziei o tonalitate optimista, echilibrata si dinamica, in spatiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu