Când ţi-e dor de-o septembrie

Caută-mă cu urechea în patul tău de lemn

Sunt spiritul care a înviat de atâtea ori mucegaiul

Pentru tine,

Făcându-l să devină cleios,
Şi apoi pregăteşte-ţi buzele pentru delir
Pentru mine
Pentru fumul lăsat către gura-mi, cu suspin.

Toamna se află, ascunsă, într-o cavitate,
Prin munţi neştiutori - făcută din astre râncezii,
Ca să le iei cu mâna, să le atârni în beci, pe zi
Amuţind candelabre, fericind glastre pentru musafiri.
Dar răcoreşte-te sub ele
Cum te-ai răscolit sub mine


Sunt nimic, dar nu regreţi să stai cu mine
Nu mă lăsa doar pe noptiera ta
Ca o barcă fără creator...
Îndură-te, împrăştie bulbul de astru
În fiecare colţ al mizeriei tale duşumele!
Să-l trimiţi, să simtă lemnul, o, răscolire...!
Să mă înfior la aşchii...
Cotrobăind, cu beţele-tulpini, diverse ritmuri
Să ştiu că suntem nişte depresivi
Aşteptând morţii reci, care,
De obicei, străbat orice fir de aţă verde.
Propteşte-te în casă
Şi mai cântă asta o dată.