Inceput de scrisoare

,,In multe locuri ai nevoie doar de un zambet, chiar daca nu incape de soare, ori, de cel din spatele tau, de eul ce te ghideaza. Chiar si atunci cand erai femeia ce nu o doream, dar ma faceai sa te doresc altfel. Si niciodata nu erai. Dar aceasta este partea de dincolo de jocul asta de sah. Mutarile tale se sfarsesc odata cu fiecare rochie pusa deoaparte in cufarul pentru un alt spirit, numai sa nu redevii tu aceea, se sfarsesc cu cestile de ceai primite din partea alegatorilor mamei tale si alergatorilor dupa o atentie de virgina. Erau cadouri facute de mana, pictate cu corabii si aveau miros de sampanie cand desfaceai cutiile lor.    Si nu mai vrei sa fii nici femeie, nici copil. Pari ca te declari cu pasi spre moarte din culoarea ce ai rasarit. Culorile ce rasareau din tine, imi inchipuiau diminetile ca din cea mai frumoasa si plina de puteri carte... Tu, cu spatele la mine, pictand sustinuta de sevalet, iar boarea canapelei pe care ma aflu... Erau suficiente, dar sa mai fi fost si oglinda aceea dreptunghiulara pe perete poate, putin inclinata. Puteai insirui in ratacirea ta orice tonalitate de orbire ireala, eu eram oricum purtat de propria magulire a diminetii, a copilei ce mi-a deschis dimineata si a femeii ce cauta necontenit muzica, o alta factura de muzica, intotdeauna neimplinita. Te poftesc sa nu crezi ca as ceda vreodata cu rugamintea de a zambi fatis oglinzii, intr-un sfarsit te voi implora sa imi zambesti doar mie. Sa fie sinceritate si picturi peste tot in casa. Acum te-as strange in brate si te-as ruga sa iti pui din nou rochia inflorata, de roz palid, diferit, un roz de negenerat. Ma faci sa iti scriu atat de bland, amintirea camerei tale a fost ca un nou rasarit, o a doua nastere pentru intregul meu, dupa o plimbare ca de bolnav. Sunt bolnav, am un serviciu. Nu inteleg de ce vrei doar totul limitat, si nu si zambetele mele. M-ai cautat prin Silvia, ti-ai facut o fotografie cu o insemnare persuasiva pe spate: tu chiar ai fumat de una singura ascultandu-ti colegele cu mintea decojita si miezul expus la conotatii cu furtuni. Nu incerca sa te indrepti spre catalepsie ori sa crezi ca te sfarsesc cu vreo idee intr-acest sens. Puteai sa ma suni si chiar daca te simteai trista, sa imi ordoni doar un pachet de tigari, foc si prezenta. Dar... te-ai inecat de una singura. Si probabil nu doar cu fumul. Sfinte muzician, daca esti in ceruri, ma mir tie, cat de mirific ii statea cu liberul material, cat de sus rasunau florile pe pieptul ei acoperit de voalul de foc, si cum tinea in acest timp in mana un autor. Intr-o zi voi dori sa iti impletesc parul, dar va trebui sa nu te zbati, caci ma vei gresi. Te regret cu insomnia frustrarii tale, ca ai fost singura cand ai inspirat strain, ai alimentat iubirea mea fara sa stii ce simti si cine esti, si tot nu te-ai lasat descoperita.''