Care mă trânteşte într-o apă murdar-trecatoare,
Pentru a-mi scrie cât de jalnice sunt vieţile celor care nu simt,
Care nu pot,
Şi scrii ca să învingi irealul unui obstacol preconceput,
O moarte în doi, pe care te bland dezici.
Nu ştii cât de bună ar fi, nu...
Dar nu pot să te aibă; poate doar pe plaiul sufocării...
Şi luminărilor pline de lacrimi, oferite de felinare iubinde ascensiuni orfane
Cerşetoare de alinare
Ţipate de fulgere străvezii ale păsărilor săgetânde durere
Prin plete roşii de încă neatingere,
De încă pasiune închisă, neîntâlnită şi lipsă intuiţie,
Provocând linşare, compasiune, convertire...Iar după ele, cercetează-mi căile plânse
Şi regăseşte-mă în adâncuri vârstnice astupate lin, pe creste
Aceste tărâmuri exteriorizate, albe şi simple,
Cu veşnicie puternică deasupra timpului
Ca un sentiment despicat în reluare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu