sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Te dedici iubirii, mortule?

Voiam sa se desprinda panzele de mine, iar eu sa ma desprind de minciuna lor controversata, pentru ca haina e o scuza ce nu-mi ofera nimic. Imi ofera doar inchipuirea ca eu as fi aparut protejata de inutilitatea ce se numeste textila. Vreau sa simt ca ma indragesti, si deodata, floarea-soarelui sa se regaseasca crescuta in stejari, de maini al unui Soare, cu raze cuminti, ca intr-o poezie ce uitasem s-o venerez prin formare si adaptare.  Vreau sa simt racirea greoaie a frunzei sub care ma regasesc, pusa de tine pe-un platou rece al mormantului gelos, ca sa am instinctul ca cineva chiar ti-a fost aici, ingropat inainte de iubirea noastra si fericit acum pentru zambetele iscoditoare - ca ale unor necuvantatoare. As fi vrut sa fii atat de caustic, incat recitarea poeziilor compuse sa ma sufoce impreuna cu suprafata buzelor bland lipite unele de celelalte, chiar aproape in mod imperceptibil; secul din toata reverenta ar fi fost doar vinul... Si alb de mat, umbrit. Vreau sa vorbim inchipuiri si sa radem reliefului, sur.. Sigur voi dori sa valsam in marea golita, apoi sa ne ratacim printre frunze, semnaland cu fumul; un fum provocat de un strain rebel al naturii indiferente si infidelitatea absolut necesara, de altfel, scarbos de nimicitoare. Acum, dar acum, vreau sa fim bizari... stranii... de temut... plini de fantezism... si deliranti. Presimt ca nu am fost deja.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu