altă iarnă

-zăpada sărată

cerată

mă cheamă dincolo de ochii plesniţi ai cerului

unde altă lume cântă, bate mai bine cu buzele

de animale

peste apa unor purităţi

din munţi, 

din femei ca munţii

şi din munţii  femeilor

ce îngenunchează ca roţile

 pentru nişte iluzii de-ale lor...

pentru hrană şi astâmpăr-

ce departe e marea

care râde, în vâj cu valuri contopind alte peninsule de alb,

precum lupii ştrengari şi repetenţi...

uite o cură, aşteptarea

ne face sa toarcem ca o boală de cleştar

într-un cleşte vechi şi-nmărmurit

de tragediile familiei sale premergătoare

la fel de frigide precum unul dintre noi

la fel de suspinânde precum cel rămas pe încă o ardoare.
ai cugetat prea repede să mă cauţi
cu văzul tău cel mirositor a credinţă...
însă ceaiul cald al marmurei, vărsat, mă îndeamnă
să pot săruta imaginea în care tu
ai uitat să cugeţi, şi implori să fii înţeleasă
infinit, ca o areolă mată
 a unui sân cârpit în emotivitate,
o statuie cu echinocţii pictate.