luni, 10 februarie 2014

un Mai în doi

un cearşaf de iarbă
guri pline cu ceai
buze de tei şi mentă
într-o-mprăştiată salbă.
prin strungăreţe cântai...
te fereai de marmura lor ineptă
şi de isteţimea lor curentă.
sorii erau arhitecţii noştri
când dansam din mâini
şi-ncântam chiar şi gândacii
care nu se repedeau la pâini
cum toată mâncarea noastră era
puerilul vals, răsuflat prin mutul Mai.
valsul cânta şi el, când ne sărutam picioarele
ne credeam cu câte-un cap pe deget
şi copiii lor, cu păr dulce printre culoarele
ce miroseau, se-asemănau
amarnic a figurine sure de pesmet...
şi-l hârjoneai, părul, cu unghia seculară
rănită prin decojirea atent-a straturilor
de timpi lungi şi câte-o rănitură superficială.
când se plimbau vânturi mai deştepte
ocolind pandaliile de robe şi buze
tu tot încercai să mă ascunzi
printre creole pietre şi muze,
ce nu le găseam întâmplător în vid... şuşotind
sosirea noastră, iar mie
cât de mult mă părtinai pe pieptul
ce-avea şi el o viaţă de viteaz, fecioare ocrotind.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu