Nicio floare aici

Nu înţeleg cum îmi pot găsi felul de a fi. Probabil pot lupta cu ceilalţi, înşelându-mă că trebuie şi cu mine.

Ţipetele de gânduri recitind poeziile din ultima vreme, sunt drenate de o muzică prea mediocră, cu tobe aproape cuminţi, o flacără pasională potolită, şi o chitară care nu vrea să tacă. Vocea tânjeşte. Aş vrea să zâmbesc sincer, şi îndeaproape cuiva, cu gesturile pe dinăuntru. Că s-ar sătura sigur de ele pe-o zi întreagă. Ar fi fost lungă şi-aş fi înţeles.
(ah, la cât de răcoritoare este vocea aceea, probabil este şi la fel de himeră! primează calitatea şi măsurile mici)

Aceste câteva rânduri vor să rămână singure şi necontinuate. Uneori şi cuvintele sunt deranjate de insistenţe umane. Terapia lor care este, până la urma, a literelor... ?


..ooh, I'll run away with you..