Abia astept sa te vad

Imi amintesc cu drag si dor, dar nu nespuse, ci prea soptite, vremea mea din 2009.
Vorbeam cu cineva mai devreme, e constantean. Nu apreciaza la fel de mult malul la care se afla, de la 12 ani nu mai statuse in fata valurilor, acaparat de soare, si au trecut, pff, pufaie el, prea multi, mult prea multi ani de atunci. Il citez, ca era alt mileniu cand avea el 12 ani. Probabil si alte pasiuni, numaratul corcoduselor, schiloditul scoicilor, construirea machetei de nisip pentru tati si colierul din alge si stele marine pentru mami.
Eu nu sunt constanteanca, deci n-as impresiona-o pe mama asa. Nu as impresiona-o deloc, deoarece nu as face orice cadou ca ,,fetele de pe strada'' - adorate si considerate de ea zeite cuminti. Eu nu sunt minciuna cu care, ea singura se hraneste.
Dar daca era o mama aproape hippie, probabil as fi plecat, lasata, un timp la mare, sa ii adun cadoul. Sa ma intorc a nu stiu cata zi cu rujul consumat si mirosind a sare scotocita prin diverse izuri de oameni fericiti, intregiti.
Imi este draga marea, chiar daca, tot ca si cel ce are apa in brate, nu am mai intalnit-o acolo, nu am mai salutat-o. Algele pe atunci invadasera teritoriul, nu imi placeau, ca alunecam pe ele, scoicile ma intepau nebanuit, ma temeam sa umblu fara slapi, dar cred ca m-as fi obisnuit repede daca nu plecam dupa gura parintesei, seara, cu ultimul bus.
Florin ma intreaba daca n-am observat ca o scoica uscata are un miros unic, intepator si dulceag in acelasi timp. Imi amintise ca stransesem odata, intr-o punga de plastic, veche, dar trantita in nisip cand am ajuns acolo, multe scoici. Cat de multe, pana cand nu mai puteam sa fac nod traistutei. O pusesem in debara, pe rafturile improvizate. Stiu ca mereu ma jucam cu ele si le numaram, bunica-mea se bucura, dar mama ori mi le-a aruncat, ca trebuia sa faca loc pentru altceva-uri, sau chiar se farmitasera de timp.
Imi udasem pana la bust pielea, in taramul ei parsiv de atatea gusturi. Dar certata de cineva si imbracata in niste pantaloni scurti si un maieu sau tricou, pentru ca aveam timp de frustrari si aschie fiind. O paranoia la cupa mica, cum ca cineva se uita insistent la mine si nu ma simt bine, fiind singurul animal cu trasaturi umane de pe plaja. Si nu era chiar asa, careva ma mai admira, fie pentru ochi, fie pentru lungul par.
Am stiut cum este acolo; as fi savurat-o pana la inec, pana se aud tornadele, uraganele si torentialele, si apoi sa fie condusa de Rau spre ceilalti, spre statiuni. Esti cu tot ce ai mai pur, te scalzi in placere, in adancul nemasurat si nesubliniat, pentru o moarte festiva.
Detest oamenii carora le place marea sublima, goala, doar in poze.
Fredonez, cu absorbtie si radacinile scalpului electrizate, cantece care povestesc despre mare, despre doi oameni, despre libertate, despre naturalete, despre o minune a lumii, de care indivizi multi se indeparteaza, pentru falsa distractie de langa. Dar probabil au si ei ritualul lor. Plang despre lipsa mea de necunoscut si nestiinta.
Desi nu mai tin minte din clasa a patra de cand am facut cunostinta cu marea, tot simt ca trebuie sa scriu despre ea, cum sosesc si parasesc, revin tarmului, pline matasi de apa. Cred ca la prinderea valului, o sa fie orgasmic. Merita asteptat pentru asta. E ca si cand as scrie despre fluturele perfect ce ma va purta nu prin flori, care nu imi sunt neaparat simpatice, ci prin case cu ferestre ciobite.