Stătea în mintea ei închistată de
prea multă efuziune a indivizilor pierduţi pe drum de ani evidenţi.
Ce bătrână şi dezordonată era ploaia.
Se mişca prin aerul răcit deasupra felinarului, iar sub pomi toată
înţelepciunea era uscată. Porni apoi în strat îndestulat pe acoperişurile
cărămizii. Poetul amuţea sub un bac spart, un solar ineficient, un reflector
care obosise şi se desprinse de versurile studentei spontane de acasă,
animatoare de vervă.
Mirosea deja a trecut, această
ploaie, şi iubitor de înţelepţie; ciripea parcă ajutor în noapte, noaptea unei
toamne conformate, marcante.
Mintea îi joacă feste imparţiale, ori
cerul e la teatru...
Se ruga să plouă mărunt ca
strânsorile pe cale de vătămare. I se mişcă picioarele ca şi crengi întrerupte
din creştere, are buze roşii de lac, umezite de salivă şi înroşite de natură,
sângele spasmic. A lăsat în urmă un apus şi un răsărit după plecarea bunicii,
care o luase pe alte trepte atunci când amândouă începuseră un timp dedicat
grijilor cu privire la auzurile de lemn trosnit, şi îşi doreau, visau la un
şemineu. Umerii hoinarei cântau în operă un alb plin de raze întunecare,
citindu-le atent pe cele aflate pe şuviţe de podoabă. Apa înfrigura pielea
fetei posedate de naftalină, o naftalină crudă - rudă cu rochie neagră, luată
din groapa de sub pat. Se afla pe trotuare, cărări, în toată splendoarea ei
necontrolată, sub valuri lichide continue, cu mugurii mentolaţi, de copilă, cu
pielea brăzdată de pori violaţi de temperaturi neaşteptate, şi mâinile
tremurânde în procesul exorcizării filosofice de la acea oră.
Cu câteva zile în urmă, privise la
nişte ochi la care nu visase că poate va privi... Dar i-a ghicit, şi s-a
inhibat să îi guste cu ai ei. Tot ce îşi cerea, era o şansă de a îndrăzni spre
pasul măcar fugitiv pentru a nu-i mai uita. În sfârşitul descoperirii şi-a
dat seama împreună cu cerul că e ireversibilă implantarea privirii, în memoria
credincioasă şi pustie. Poposise. Era o mândreţe de stare confuzionistă, care
până şi spălată se ivea mai cu patos, ca toba unui negru.
Era omul ca din poveşti, trist, rece,
îndurător, plecat cu valiza în îndepărtare. Fiinţa din realitate continua să îl
privească tot din depărtare, o distanţă incorectă, rău-venită şi neputincioasă
în vederea curajului liber-surâs cu urechile pline de muzică, de după miracolul
recunoaşterii acelor chei folosite, prea forţate în încuietori nepotrivite.
Fata privea tabloul lor ca dintr-un colaj inventat de mână, cu doi adolescenţi
robiţi de singurătate şi cufundaţi în litere romane, aplecate. Singurătate era
cuvântul care descria pulsaţia existenţei în acel oraş, cel puţin; în acea lume
la fel peste tot. Uneori se simţeau ca scriitorii, privind, prin geamurile
sparte, la oameni ajunşi medici, jurnalişti, bibliotecari - prezenţi fără a
putea molipsi cu metaforă vreo inspiraţie, a vreunuia. Erau trişti pentru că nu
îşi trăiesc visele reflectate. Dar ştiau cum să mânuiască maşina de scris
atunci când rănile dor. Avea ochii verzi, terminaţiile zâmbetului erau aceleaşi
întotdeauna. Avangardistul nu zâmbea; părul dat peste cap, abundând de sebum şi
stilul lui Eminescu. Îi sucea priviri, zgârcit, şi îşi acoperea cu dinţii buza
inferioară cât copila îşi rezerva timiditatea în cuticulele şi aşa roase. El
i-a şoptit o proză despre cât de minunată e, de la carourile roşii şi negre, un
şah atrăgător, maliţios, până la ochii la fel de verzi şi scrierile, ca exact
pe simţul lui, din jurnal. Se plimbau, iar ea nu şoptea nimic, doar suspina şi
scâncea neputinţe, emoţii cât moartea aflată sub mai multe perdele ale
fantomelor. El a promis că va mai semnala momente de petrecut după şcoală, în
cafeneaua proaspăt-dărâmata, în nopţile neaşteptate, pe lângă muzeul închis. Se
aflau atât de aproape… El murise, efectiv; acel rece deja exprima dintr-a-ntâia
înfăţişare.
Erau fericiţi pentru că şi-au zâmbit,
s-au împăcat şi nu au mai avut vreo revedere, niciodată. Poate se vor
întâlni într-o zi, dar momentul a meritat un ,,niciodată’’.
Şi fata a rămas lăcrimând înăuntrul
ei regrete şi ceasuri. O zgâlţâia dorul …de ochi, şi valul ei cartografiind
degetele baiatului, albe, de drog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu