duminică, 27 octombrie 2013

Fotografie arhaică

Te rătăcisei cu groază de mine
Şi te treierau găuri de înclinaţie ...şi respingere.
Doar mai existam, prin toamne din văi succinte
Lumea schimbată,
Şi nu mă mai înţelegeam nici cu frunzele,
Frumoasa şi atenta mea copila, trecută...
Iar când venea vremea să-mi împrăştii duhul,
Nici alte femei pocite nu mă ajutau,
Frunze, tot mai puţine, nu animau priveliştea cu suflet,
De fantome, spre care tindea chiar modestul meu,
Sărac, cu un creştet de peniţă...
Mă trezeam de trei ani, necontenit,
Şi tot noapte era, draga...
Când am lăsat banca tremurândă,
Mă chema să nu mă mai întorc
Şi luminile de veghe amăgite, dispărute,
S-au jucat cu ştiinţă, ca să mă lase stins.
Partiturile înfipte în crengile amorţite,
Ele - doar nişte rupte cruci ale iazurilor de simţuri,
Persistând neghioabe, s-au decis
Să nu ne mai viziteze...
Şi ne-am pierdut pe noi, copilă, în umbră mişcătoare,
Podoabă udă,
Purtată deasupra, şi sub vecilor, prin soare.
Contemplu în susul nepătat,
Şi frunza moartă nu m-anunţă
Ci vine după mine...
Să luăm în seamă că vom regăsi iniţialele în circularitate
Când iară ne vom zări, muţi, pe bancă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu