,,Taie-ti netul si vei deveni scriitoare''

in acest moment, vreau nimicul si singuratatea. nu ma inspira aceasta delasare si indepartare de strainul asta... pana si in mediu virtual, pentru ca nu stiu de unde am plecat si daca am vreun scop. am plecat cu o scuza, nu ma indura cu tot fantasticul si fantezia, deoarece are vicii... ne gandim cu creierul in forma de bacnota... nu o sa mai vina la mine un lung timp, pana nu ispaseste termenul de retinere a permisului de conducere. poate nici cu cativa lei de benzina n-o sa faca pasul. totul este posibil, fiindca miezurile noastre sunt diferite, el e indulgent si gandeste rece, cretin despre multi si multe, dar eu sunt neutra si probabil privesc mai sumbru orizontul. tot aici ma aflu, unde am promis un ,,nu'', si gandesc ca se relaxeaza pe melodii de o sensibilitate lenta, dar nu deosebita; ma mai gandesc ca nu am sa pot face ceva anume, ceva vreme, deoarece incep cartile de la jumatatea lor si nu am rabdare cu povestile spuse scris de altii. intotdeauna m-a iritat sa ma recitesc pe mine insami, dar mi-a placut inmiit, infinit, fata de cum le privesc pe celelalte creatii care nu imi apartin si care, stiu sigur, sunt din alte lumi asteptand sa fie redate in sensuri de catre mintile boeme. ma simt ca un schit de retrasa, ma restrang in nimicul meu, ma hranesc din placeri rasarind cu ganduri primitiv de stupide, doar fac plimbari cand capul nu mi-e vraiste, ascult muzica pana si la baie, in fata oglinzii, de scoala nici nu pot sa imi accelerez muschii pentru cateva enumeratii. nu mai stiu ce inseamna a indragi, in aceste momente. poate am stiut vreodata? oare a fost doar adrenalina trezita si magnetizarea unor firimituri de spirit, din fiecare? posibil am prins maneca prea grabit? pana la urma, nu ar conta daca am prins-o sau nu, o prima experienta exista si ramane de criticat salbatic pe parcurs. el sigur a gasit ceva in mine, si stie ca nu sunt ca el, ca ea, ca voi, ca mine. sunt altfel, sunt in alta materie de spatiu, sunt dosnica si alerta, un ideal pavat si sper sa tind spre el cand ma voi apuca de rasfoit pagini. istoria se repeta, mi-e teama sa redau povestea aici, intamplarea mea, caci m-ar lovi o durere de vinovatie si neincredere. multi si-au scris povestea, eu sa spunem ca nu mai incap, dar fara poveste ramane un stilism superficial cercul asta, iar om ce imita calitatea nu ma regasesc si nici nu vreau sa fiu regasita. mariti ochii bine, nu am putere, vreau proza poetica, toata cavitatea mea de imaginatie nu poate sa redea inca bucati mari de poezie, si nici nu pot sa o adaptez cu minciunele ca bolduri. sper sa nu raman doar de jurnal bolnav. o sa il impart daca doare. insa sunt si mai sigura ca si mai bine era daca se imbolnavea nascoceala!  strainul acela... era mihai, masliniul, incordatul, tremurandul, ,,maltozul'' si trichinelozul! jegul minunat! numai in asa spirit ne petreceam vorbele scrise, noi ne scriam. am avut trei ani de scris ceva-uri ridiculizante, neiertatoare pentru ca aveam doar treispe ani si el statea cu laptopul in bar, band bere, gandindu-se la mare si placand-o pe Anica (cu ea era pe atunci), ceva-uri reci si ceva-uri seci - credea in provinciale si aflu de curand ca maica-sa l-a intrebat de nu erau fete bune si in Bucuresti.
niciodata nu am fost sigura de nimic, pot spune in primul plan de destainuire. si apoi, cu el chiar n-am avut baza, mi-a placut fiindca ma simteam acceptata in 2012, si mai mult decat dorita. era un sentiment in a primi zeci de mesaje diferite in forma, in transmiteri... cumva mesaje pentru a ma incredinta lui; am rasarit imediat dupa ploaia rugamintilor ca si noua, ca pentru fiinta lui, o jertfire ciudata amplasata dupa inchipuita mea frustrare, cum ca nu pot merge pana la magazin pentru a-mi lua de baut, nu pot pasi pe aceleasi alei cu grupuri de adolescenti razatori, si daca treceam, fara de ideea neimpiedicarii si controlarii privirilor, capului... eram scoasa din comunul timiditatii si paranoiei, lasand o alta greutate de vina aruncata... catre masa corpului. putin imi pasa, in gandul meu, dar mintea decidea pe moment sosonii mei impiedicati special de iesit cu dansii  in lume.
rescriu si parca am o oarece relevatie legata de asta. ca am scris si rescris, iar acum ma repet. ce a fost mai sus, mai sus de cuvinte, mai presus de mine si randurile urmatoare, au fost momente de fericire. am facut ce mi-a adus fericirea, ca pentru asta pot trai. ma consolez cu partea asta profunda, care totusi, nu are foarte multa stiinta strecurata, deoarece regasirile in lucruri nu pot fi spuse ca fericiri. or fi stranii, confuze, tarzii, haotice, comice, non-scopice*, dar numai nu cu pulverizare de ,,bine'', de liniste. o regasire nu inseamna liniste. si nu ma refer la revederea unui om - aceea este ca morgana.


*scopice-cu scop.