sâmbătă, 26 octombrie 2013

Nu iubi un artist

nu iubi un artist,
căci cu cea mai mare siguranţă-şi va face cuib
al nărilor în părul tău din ceafă
şi-ţi va şopti etern că-i atât de nepregătit,
atât de fraged în duioşie
iar degetele lui vor sări coarda cu tonurile de soare,
ţi-l va pune pe umăr şi-apoi pe spatele celuilalt umăr,
dar niciodată nu te va face să zâmbeşti
căci cu cea mai dureroasă siguranţă...
te va dulce privi la cină, printr-un pahar roşu de vin
iar la întrebarea ce i-o vei pune, ,,cum se vede chipul meu?'',
te va face să crezi, înecat, că ai nevoie să pleci de la masă,
să fugi departe, ori să te tunzi cheală,
dar să fugi de ludicul trinitar-al minţii lui
ce te-nfioară atât de teribil
la cererea frumuseţii printr-un tărâm vid,
el mereu o să vadă părul, ca şi copaci excelenţi, părinţi de merinde
perdele din ruj clasic şi tavan de iarbă,
candele fierte cu aromă preaînaltă ce-ţi indignează pasiuni,
ameţitoare dansuri, cu sclipiri de şevalet - o domniţă hoinară
iar orice alună de pe chip sau vertebră
îţi va fi o carte nesemnată.
juna piesă de pe buze va fi repetată, acompaniată,
vinul din paharul roşu transformat în interpretare ideală
deoarece un artist mereu te va trăi aşa,
în plin soare, la un miez, la lună dimineaţă, cât o unghie,
la Luna Mamă, convertită seara,
prin prisme apocaliptice care nu-ţi aparţin
nici măcar în risipiturile conştienţei, inconştienţei
căci acolo nu-s culori, dar ce trebuie să ţii minte
este să nu iubeşti un artist
că va şti întotdeauna cum nu te va iubi
dar te va modela pe un frumos rezon al meritului
- prefă-te inocentă, dar culmea-i că eşti -
şi de-i vei fi credincioasă în ale extremului
orice murmur pe hârtie de poezie,  îi va ceda ca şi contur de-al tău.
minţeam! - tu nu iubi niciodată
un artist,
mai mult ca sigur fuge ciudat, adunând trestii ale necunoscutelor schimonoseli,
dezertează de orice lume căreia îi spui viu,
jură o natură diferită la sălbăticie
şi ştie că nimic nu va fi bine.
te vei murdări, de vei iubi un artist
cu schelete de cerneală, orbire bliţată,
o scelerată dezamăgire şi mult vechi pe urme va dăinui
te va chema într-o altă peşteră, provocând să îngâni după cântece
pe care doar el le-aude nemuritor,
tu rămânând numai cu încercări de pensulă coloră pe piele
ştampile talismanice, semne şăgalnice provenienţei lui.
nu iubi un artist, implor
de pe urechile-i nu poţi sufla colb
el nu se naşte din pământ
el creşte de pe vârf de creangă, din strănut boem de Luceafăr
şi cade peste frunzele scobite-ale insectelor sclave
întotdeauna le va da neînţelegere,
căci plânge mereu, şi cu-asta-ţi va răspunde
neavând mari jocuri de împărţit cu el,
în cele din urmă,
să nu-l întrebi vreodată cum se simte
doar sărutaţi-vă deodată cu noaptea şi gerul.
n-o să-l simtă...
n-o să aibă ce voal îţi marca pe umeri...
însă nu încerca să fii ca el,
vei înnebuni într-o estetică a urâtului
zis moarte pentru cei de rând, ca tine.
şi te vei reîntoarce.
nu iubi un artist, îţi spun
de după uşile cărnii lui,
nu îi eşti dragă,
e praful de fulger cu aceste cugete,
praf de note muzicale, şi gestică suicidală.


3 comentarii: