vineri, 8 noiembrie 2013

început de carte?

şi în seara asta mi-au curs stele pe bărbie? şi. iar luna nu s-a îndurat să umple paharul cu vin fantomatic, care aduce aminte de un patinoar circular. din lumea asta unde port de cam doi ani o geantă veche, dar luată chiar din magazin, de un verde de algă cu aspect milităresc, mă gândesc câtă inspiraţie aveam când colecţionam ambalaje de dulciuri de săptămâni întregi, firimituri şi diverse cărţi împrumutate de la colege, pe care le înapoiam mai târziu decât o fac în pactul cu biblioteca (liceului, nu Judeţeană, că liceana cărturie este mai indulgentă). şi mă plictisesc gândindu-mă la mine. dar sigur că pe stradă păream o fată clasică, mergătoare repetitiv pe aceleaşi bulevarde frigide, dar după grosimea baretei genţii, simplităţii şi şarmului, părea că sunt o învăţată cu ascunzătoare întunecoasă - infinită de cărţi şi secrete misterioase. eram doar o vicioasă inutilă şi insinuantă din priviri când trece pe lângă proşti, şi plină de instinct pe toate părţile. instinctul spune că oamenii vor să-mi vorbească despre un schimb de lucruri când pomenesc doar jumătate din problemă, şi anume negocierea. instinctul mai spune şi că aş putea să mă gândesc la posibilitatea de a mă întâlni cu băiatul bolnav care mă place şi se plimbă domnesc cu mă-sa, necontenit. instinctul spune că şi în gândul meu spre ceva dulce care va senina ziua de mâine este un adevăr copios. instinctul nu tace când trebuie să plouă. a, nu îmi protejez niciodată geanta, chiar vreau să stea departe de mâna mea stânga care se tot fâţâie când merge! daca erau cărţi acolo cu duiumul, sigur o tuleam şi pe alei singuratice pentru siguranţa lor. iar ceilalţi nu şi-ar fi dat seama de nimic, cum obişnuiesc. chiar dacă le pui o farfurie cu abstract pe masă, ei tot nu o văd prin context. să mai spun de muzică? mereu cu mine? dau o luptă desăvârşită între pasiunea de a scrie, a picta şi a cânta, când mă gândesc ce zdrăvan aş urla a pasiune oricând pentru muzică, pe când, pentru scris aş amâna onorariile, iar pentru desen, aş da pensulele la loc neumblat şi apoi aş vărsa apa. pentru că în scris şi pictură trebuie să fii inspirat, iar pentru a cânta muzică... trebuie să ai simţul oricând cu tine, simţul exprimării şi imaginaţia acută este în voce, în aburul sufletului, în lumina ce izbeşte prin crăpăturile de lemn al gemuleţului de la munte. să fii gata să reprezinţi oral mimicile fiecărui gest, gestul fiecărui gând şi gândul oricărei tresăriri. spontaneitate, zurlism. doar aş deschide gura şi prin prisma zâmbitoare, aş improviza. e special condeiul, condeiul din păr de veveriţă, sunt ameţitoare, deoarece mă pot trezi doar câteodată să-mi amintesc că sunt umană şi am doar puseuri de lucruri interesante. muzica este o întreagă expunere. poţi cânta şi când te-ai înţepat din greşeală cu acul. însă nu o cântare expresivă, ceea ce poate denota doar un puseu de epidermă sfărâmată.

Un comentariu:

  1. de câteva seri încoace stelele curg pe foaie, continuă să scrii :)

    RăspundețiȘtergere