Incredibil...

Nici astazi nu m-am ajutat, nu m-a ajutat nimeni, nici macar ieri, adica ploaia de ieri. Daca zilele te-ar ajuta ele insele, si s-ar preface in sosii sau ceva similar, oameni intelepti si cu zambet perfid de alb, calmul s-ar asterne mult prea usor, iar noi am fi imaculati de falsi, pentru ca ar exista modele. Observ din ce in ce mai acut ca pe femei nu le mai ajuta taliile de viespe, pe barbati nu ii mai incanta monezile cu snur si boxele pline de ieftinisme, si parcurgem impiedicati, tot mai anost locurile construite de cine stie dracu'. Iata ce am pus chiar si pe wattpad, o scremere infioratoare:

,,Semete, crengile se revarsa si totodata desperecheaza, fruntasa cu apa in picuri de armonie fulgeratoare. Fiecare fior ma strapunge cu viteza luminii, desi stim bine ca simtirea e ca a unui turture. E ploaie. E nesat de hiperbola mortala. Asternuturile m-au lasat de mult timp murdar, sa plec, ca sa-mi continui destainuirea in taina existentei mele poate nimfe. De aceea, cand e toamna si precipita, scriu cateodata niste figuratii metaforice de o natura mistica, astfel incat le si uit sensul de prea multa profunzime in convoi. Dar le pot reinterpreta atunci cand voi fi sigura ca o sa ploua din nou, ca pentru mine, iar noaptea ma va intelege indeaproape... Oare ma va pazi aceasta cautare? In poezie, nu exista cautare, deci de aceea nici nu este mentionata. ''

Si sa pier de nu m-apuc s-o adaptez ca poezie!

Vis unic

Pasarile de o esenta maritima ametitoare, aproape halucinogen de alcoolica sodominau melancolia intr-o forma infinita, relativ rotunda, pe ultimul orizont, si ultima cale, cerul, chiar pe un teritoriu acoperit d-un dezabie matinal. Natural, valurile reci ce ma spulberau, aduc cu ele podoabele adancurilor - scoicile in ordine indiana, care arata precum niste placute cu fire de par intrerupte, desprinse de nicaieri, de entitati, din dorinta intampinarii vesmantului soarelui si oaspetilor umani, putin grijulii! Vegetatie, cer, mare... Cuvintele ce le-astern prin nisip cu buricul degetului, ma deruta, prin pulsul figurantelor ultraviolete perindate ca intr-un menuet, acoperind pana si eclipsa facuta de mine pe nisip, din picioarele voluminoase. Partea aceea de sol va ramane rece, e umbrita. Si singura. Ma gandesc ca cineva-mi va adulmeca urmele si le vor incinge. Crustele sarate, matutinale, dinspre geamandura, ma solicita prin involburarea lor atragatoare, cu miros proaspat. Sunt ca si cand s-ar delecta in taifasuri, unele pe celelalte. La modul feminin, ele sunt niste femei, valuri moarte, carora le place sa sarute pielile arse-toride, poate chiar cele mai agreabile femei, care nu se contrazic, dar nici nu se domolesc. Ele nu seaca, sunt pline de iubire, de viitor. Se imbratiseaza mereu, se mai razboiesc din cauza influentelor lunii, dar doar neutral. Poate si razboiul pentru ele se intampla din iubire. Ocup malul, cu genunchii la barbie si mainile in detaliu... Ma plimb in jur cu privirea. E atat de gol, totul, atat de umblat. Mi-au ramas amintirile celor de ieri. Doamnele limpede imi imbiba doar talpile curioase, degetele lungi si cotrobaitoare in stralucitorul nisip, pana si chiar dorsala parte a pantalonilor scurti care tocmai s-au uscat proaspat, mai devreme. Cel mai profesional aparat foto si de efect, calitate, este chiar ochiul meu sidefat. Imi place sa fac umbre in cadru, sa evidentiez ce-mi place, ce imi ademeneste atentia. Sa mixez focare; poate fi o arta, un hobby - o asteptare. Pot da muzica mai tare si privi zambind mandra spre norii patati, dar nu... Sunt mai sensibila de atat. Cum se explica? Imi ratacesc privirea in locul vegheat de familia bronzului - e atat de romantic, e un inceput de zi, poti da mai multa atentie naturii, si nu din ,,greseala'' sau somnolenta - si ma incanta. Entuziasmarea a ce vad ma lacrimogeneaza. Maretia din lumina ma flageleaza. Lacrimile ma domina, marea s-a mutat in ochii mei. E sarata si nu arde, ma vindeca. Tot privesc si realizez cat de departe sunt, cata libertate posed, si plang de fericire. Poftesc sa evadez, s-o iau la goana. As vrea sa fie cineva ascuns intre valuri, acum, eu sa plec, si sa-mi alung urmele picioarelor de numar treizeci si opt pana pe cat mai departe, si schitele-n creion datorate inspiratiei oferite de apa Vamii Vechi, dar sa-mi inapoiez totusi creioanele, ca sa pot fi aspirata cu privirea, urmarita, sa se poata calca pe intiparirile-mi, in cautarea unui par subtire, lung, saten, in reflectii roscate.

Vremuri...

Cand spicurile graului se-mpleteau de-a ta frumusete,
Iar ale noptilor regine-mbietoare te-adorau pe indelete,
Si casa din jocul de carti te urmarea parca pe alee
Poate, toate, erau doar datorita edenitatii tale. Mele.
Nu te feri de filele de praf, ele vor apune-n ploaia noastra,
Ploaie muziciana de erotism afectuos, lipsita de napasta.
Iti cer a gandi taman privirea catre discul de arama,
Ce se-ndreapta catre noi, umezii ucenici,
Si cum cade lent tot, si tot, deasupra noastra...
Sperantele, mirificele, iara vor sapa licurici.

Bluza - un capriciu - ta-mi zambeste,
Din colturi tanjeste sa se destrame
Fara ochi, fara simturi,
Doar din nimic si parca din toate.
Ochii ei nuzi, sunt de-o nurlie,
Culori nemaivazute,
Roze ganduri rubensiene si nemaiasteptate sinapse.
Dar stai, nicio sinapsa, nu sper sa-ti pasa,
Tu nu existi - corpu-ti disparut,
Tocmai acum mi-e de nevazut.

Ai tai ochi cleiosi au disparut printre coloratele stele, pacat...
Nu - inca esti aici, te ascundeai de mine ca de iele,
Niste soimane ca sa ma protejezi pe mine
Dar asta-nseamna ca nu m-ai fi parasit,
Ori doar sper in nesimtit.
Intr-un nesimtit ceas, pe care,
Nu ne e de gasit pe asta campie, a lui Ilie.
Rogu-se de el, nu vreau sa se termine,
Ti-am prins farmecul in palma
Si tocmai acum sa-i soptesc nerevedere?

Zambesc.

Hmda, chiar zambesc! Pun pariu ca nu stii de ce. :)




Vama - Fata in boxeri si in tricou alb ....

Alte ganduri in convoi...

Iti vine sa crezi, blogule? Vreau a ma adresa tie. Si pot negresit!
Iti vine sa crezi, blogule? E vara, e iunie, e soare, e o agonie sufocanta in jur, climatica, umana, existentiala, chiar si in parcul dezgolit pe care nu l-am frecventat in cruda copilarie. Cruda in sensul -undeva pe acolo- metamorfozic. Copii, batrani, adolescenti, fumuri, biciclete, pantaloni largi, priviri sure - totul imi face dupa-masa intr-un fel. Vreau sa ies si sa nu ies, mi-e teama de oameni, ca de obicei. De rasete, de ochi. Dar exista seara... care e intunecata, iar ziua doar neagra. Inspiratia soseste dupa ora zece, cand felinarele se fac semete. Imi petrec lunca gandului in jurul parcurilor nisipoase, cu bancute gen leagan, lungi si late, cu hamace duhnind a gol, pustiu, adanc...
Stateam intr-o seara, dupa mai multe turatii pe Matei Basarab, si era noapte de fapt, tolanita si cu un aer de doar puncte de suspensii, sub cerul de metil, stand paralela cu orizontul pe lemnul colorat, cu bratul sprijinit de partea superioara a bancii, simtindu-ma precum o tanara mai coapta si fara bani ca pozitionata cu mana pe geamul unei masini, gandind catre un om ce mi-a intins mana. Prima oara, cuvinte si scrieri pe un chat. Urmeaza o zona de socializare mai sigura, ym-ul. Apoi, prinde dor si curiozitate - urmeaza sa-mi si sa-i auda, aud... vocea. Cu greu, el era nestapanit, eu tematoare, timida, incapabila, am reusit sa-i castig increderea si eram sigura ca totul va fi foarte bine. Dupa un an... Prindeam incredere zilnic, chiar daca nu ii raspundeam mereu la telefon. Ma suna, se gandea la mine. Voia sa-mi ies din suburbie, sa vorbesc, nu sa imi tocesc buricele degetelor si sa tac intruna. La inceput voia sa ma convinga, astfel incat, mi-a promis ca ma suna, si voia doar sa turuie, voia sa tac, dar sa-l ascult. Sa existe o legatura, ar fi fost un al doilea pas spre orice, spre viata! Misiune indeplinita. Evrika. Cat timp ii auzeam vocea, tonalitatea ce mi-e draga, incercam sa imi astampar tremurul din corzi, mazgalind o revista nevinovata pe coperta, cu markerul. Vrea sa ma ajute, sa scap de complexe, sa ma sfatuiasca, sa incerce sa ma indrageasca si sa ma educe, sa-mi fie un prieten bun si loial. Pe acea banca, simtirile imi zburau catre vorbele ce mi le promitea. Vrea sa ma vada in vara, sau septembrie... Sa ma fure si sa ma puna pe motor, sa plecam in Cismigiu, si poate data viitoare-n Vama Veche. Sa bem Ciucas undeva pe o banca - prefer eu - sau undeva pe o terasa inchisa. Sa ma sarute sub cerul picat si amenintator a ploaie, chiar a somn adanc, in jur de miez al noptii, pentru ca n-a facut-o niciodata. Si mai ales, cu o fata ce nu a sarutat niciodata, si nici nu a fost sarutata. Cu vise mii si pesimisme la pachet, placut pudica si dorinta, sa-i buclez suvitele pletoase, saten-stralucitoare, voluminoase, in timp ce ma sprijin cu coatele pe umerii lui de student complet liber si independent, rational. Sa ne-mbatam odata, sa stiu cum e sa mergi in zig-zag (din ce am auzit) si cum sa razi la o unghie roasa, chiar aberand despre crepusculi si delfini incalecati pe pinguini. Sa se-mbete odata, sa-l provoc si sa-l vad cum ma saruta pe colturile gurii, pe obraji si frunte, cu mainile infipte in falci, si sa imi sufle in gura neintentionat a orice tarie, ...poate rom; si toate astea, fara pic de urma violenta, doar lin si protector - inofensiv. Chiar sa rada in timp ce e cufundat in pieptul meu, sa-mi simta cesuletul desteptator. Iar, apoi, sa ma conduca pe motoras, timp in care barfim spunandu-ne porecle pe moment gandite, si in sfarsit sa fim ajunsi in Gara de Est, luandu-ne un lacrimogen ramas-bun, cu reciproce atingeri peste exterioarele din timp stiute preferate, intalnire poate incheiata cu un sarut simplu pe buze. Sa raman cu saliva si gustul, cu primul sarut. Si aerul din autobuz, strans la piept cu mainile, si capul intr-o parte, plecand nostalgica spre oras, imaginandu-mi-l pe el. El, care voia sa vina cu mine, sa ne mutam undeva, la el ori mine, atat de nerabdator, fiindca ne despart vreo 200 si ceva de kilometri plus doi, trei ani...
Sfarsitul sa fie cu un salut camaradesc, el de jos, eu de sus, din autobuz, o leganare din palma de la geam si zambete...
Apoi, ridicata de pe banca, zambesc, privesc in jos, in sus, privesc strada, si plec. Las urme in nisip. Si ma gandesc ca sunt singura copila de 15 ani care imparte ganduri cu acel loc pentru viitori adolescenti si partial fiinte in scutece. Sper sa nu il dezamagesc. Spera si tu cu mine, blogule! Ori, fi-mi doar credincios.

2,000!

Mi-ati citit blogul de 2,000 de ori in ...6 luni! Asta inseamna ceva... :)

A multumi ar fi penibil? Multumesc! 
Ah, si ca sa nu uit, tineti minte voi! HAHA:

O arta mai altfel

Ca sa vezi! Aproape liceana din mine - prinsa in prezent ca fiind neutra - suceste pe sase dosuri covorasele. Adidasii mei cu arici nu sunt niciunde. Atat de comozi, atat de liber-adolescentini. Nu le dau de cap. Unde sunt? Poate fi un concept, denumirea de mai devreme? Poate. Poate nu. Vezi, de aia sunt nonconformistii ipocriti! Toti suntem! Viata e doar un sir indelung de pretinderi. Acum ma uit de-a lungul frazelor inapoi, din dreapta spre sora ei, fiindca obisnuiesc a pica din context in context. Cred ca e mai interesant asa, si nu ma straduiesc deloc, e instinctul. Nici nu mai zic ca credit ioc, minute din vid (spre rusinea mea de fiinta ce face parte din generatia pixel, nu stiu sa folosesc ofertele alea de la Vodafone)... Creditu' la putere! Un abonament m-ar face sa ma simt ca la zoo. Cu acestea facute, zise si povestite, incerc sa sun de la cumnata-mea. Tanara buna si amabila imi inmaneaza telefonul. Nu, nu sub vitrina! Pe sub salteaua veche nici pomeneala. In cutia de pe hol, langa Benjamin? Bin-go-li-no.
 - Care?! Care cutie, ma, femeia lu' Iosif?
 - Aia, ma, in care au fost pantofii mei de la doctorita, lalaind mama restita, imaginandu-mi-o la coada de alimente ,,by'' Ceausescu, cum ca untul azi e doar in portie de 50 de grame si nu ne convine; stereotip englezo-facebook-ionist. Ma subestimez?
Inchid cu un ,,bine'' sec si dau drumul politicos touchscreen-ului pe pat, langa proprietara. Apreciez si ies din incapere. Nici in ziua de atunci nu stiam sa ating ecranul ala magic, ca sa inchid convorbirea. Dar privirea cumnatei era ridicata si cu colturile sus. Parca astepta asta.
Intru in bucataria parcursa de gresia pe care bunica pasea cu albumina ei straina... Si sentimentul aidoma. Imi mentin privirea perpendicular pe centrul de greutate. Pamant acoperit de o chestie gri si apoi piatra aia, gresie. Ocolesc scaunul antic, si realizez ca nu e in regula unde merg. Dar in perete este o camaruta inchisa si obscura, iesita-n exterior si totusi acoperita. Deschideam cele doua usite, simtindu-ma parca aproape de-o cabina de proba ca la doamna Munteanu, si incetisor, cu privirea exaltata, fruntea ma conduce-n sus. Panza aceea de paianjen era atat de adormita si mirosea a alune rancede. Imi aducea aminte de furnicile misunande-n jurul picioarelor mesei de bucatarie. Si poate nuci cu miez de paine. Furnici de demult, erau mici. Ca mine. Acum ele sunt istorie, iar eu, ceva de impresie artistica gelatinoasa. Aberant de nostalgica, prind intre degete o sticluta fara doput de pe cimentul jos. Nuda, sticla groasa si opaca. Minuscula si dansa. Mi-aduceam aminte cum planuiam sa termin mai repede parfumul, al carui nume uitai - dar sigur incepea cu ,,b'' sau ,,c'' -, lasand sireata un strop de esenta pe fundul ambalajului si ascunzand-o peste tot. Rememoram, pulverizand amintirea, curioasa, pe incheietura mainii. Respiram mireasma cu ochii deschisi, pur si simplu. Nimic special. Dar nu isi pierduse aroma. Era totusi ceva diferit. Era umbra de parfum din clasa a sasea, ,,asortat'' chiar si la un trening, un ceva sport. Cinic, amuzant! Suspinam a note excelente si rasete cutreieratoare prin curtea scolii, impreuna cu inconstientii... Si parca nu mi-era dor. Ustura, eram infrigurata. Nu avea sa-mi priasca. Oare la ea am vrut sa ajung in blestemata aceea dupa-masa?

Paradoxuri nataflete. Cugete de adolescent

*Placerea de a visa este mai indelunga decat cea a clipei.
*Daca vrei totul... faci totul.
*Trecutul unui scriitor va fi mereu adancit intr-o amestecatura complexa de amintiri...
*Gandurile sunt placute, dar realitatea este cu totul altfel.
*In orice zvon e o asteptare, si un vis in fiecare foaie...
*E important sa uiti a uita sa visezi!
*Nimic nu este indelung, poate doar iluzia cum ca ar exista asa ceva.
*Multi oameni, multe minciuni, multe promisiuni, multe fete, nenumarate pretentii, niciun sacrificiu, nicio recunostinta, niciun vis implinit... si totusi, supravietuiesc.
*In zilele de astazi nu prea mai exista diversitate.
*Cand te atasezi, parca atunci se-ncheie mai repede...
*Nimic nu mai e de mirarea d-altadata.
*Nimic nu e usor, dar ,,totul'' il putem face posibil.
*Ma gandesc, scriu, creez si ma bucur!
*Minutele trec si nu se mai intorc. Amprentele raman.
*O carte buna inlocuieste un prieten, o prietenie nu va putea niciodata sa inlocuiasca o carte buna!
*Un bun scriitor mereu se va exprima mult mai bine prin ceea ce el stie sa faca CEL MAI BINE. Condeiul, foaia si mana sunt sufletul lui. Sufletul, mintea, ochii si lectura sunt familia lui. El este el.
*Exista persoane care ma impresioneaza, dar care nu ma atrag.
*Arta scrisului incepe de acolo de unde fraza scrisa e apta sa retina sentimente.
*Arta scrisului in cazul marelui scriitor este arta viziunii exprimata prin scris. Batrana arta a scrisului este una produsa de creierul viu." - DE ACEEA IMI PLACE!
*Fiecare barbat este o legenda, asa cum fiecare femeie este un poem...
*Fa imposibilul posibil!
*Azi au reusit sa-mi zambeasca fara sfiala toate ,,usile" posibile, chiar si-asa intredeschise cum erau.
*... si tot astept in nerabdare, o raza iara sa se deschida, scriind un vers lung, visand cat de vesel doineste racoarea-n amurg.
*Exista si vieti aproape intregi dedicate unui singur lucru!
*Defectul meu este acela ca intotdeauna ma multumesc cu privitul de departe...
*Cateodata ma simt un mai mic copil, mai mic decat sunt, ce ar dori sa-i sopteasca Soarelui, el zambind dintos doar, ca de fiecare data, precum intr-o zi de noiembrie, punandu-ma intr-o iluzie credibila de fiecare data...
*N-ai prieten, deci gandesti.

Smoke

Ooof...

Ce stare de travaliu adolescentin am.

,,Dorinta'', de Mihai Eminescu

Demonstratie apartenenta la gen:

  In poezia ,,Dorinta'', de Mihai Eminescu, sunt prezente sentimentele de dragoste, tandrete, fericire si dorinta arzatoare, dupa cum chiar este denumit titlul operei, amintindu-ne-l printr-un substantiv comun la nivel morfologic. In cea mai mare parte, autorul reflecta pozitivul prin negativ, respectiv, incearca sa transmita fericirea, ajungand duios la emancipare prin tristete. Poetul isi exprima un alt fel de ritual al sentimentelor prin intermediul figurilor de stil, destainuindu-si simtirile dragastoase, pudice, de admiratie in fata iubitei lui.
  In structura ,,vino-n codrul la izvorul care tremura pe prund'', verbul la imperativ ,,vino'' are rolul de a destainui elementul central si tema predominanta: dorinta. Aceasta dorinta reflecta sosirea si prezenta ei la intalnire, impunandu-i in continuare aceasta, inversunat de romantic: ,,Si in bratele-mi intinse sa alergi, pe piept sa-mi cazi''. Citatul ,,sa-ti desprind din crestet valul, sa-l ridic de pe obraz'', arata faptul ca poetul isi exprima iubirea incurabila prin gesturi de inalta finete, siropoase si tandre, in sens figurat, formand o personificare si avand ca sinonim adjectivul ,,emotionate''. De asemenea, poetul introduce in mod direct termeni care alcatuiesc cadrul natural in care cei doi isi traiesc pasiunea, temele poeziei fiind astfel bine conturate: natura si iubirea. Linistea de dupa ceremonialul indragostitilor, este exprimata prin urmatoarele versuri: ,,adormind in armonia codrului batut de ganduri'', implicand totodata stransa legatura cu natura. Arsenalul de expresivitate se face nelipsit, prin anumite figuri stilistice cu rolul de a expune trasaturile cadrului natural si pe cele ale fetei: ,,crengi plecate'', ,,blanda batere'', ,,fruntea alba''. Eul liric este redat prin verbele si pronumele de persoana intai: ,,pe genunchii mei'', ,,vom fi singuri, singuri''. Planul imaginar este realizat cu ajutorul verbelor la conjunctiv, verbe care exprima dorinta de a-si vedea preaiubita. Astfel, prin intelectul romancier si caracteristicile aduse potrivite genului liric, poemul de Mihai Eminescu este o creatie lirica.

Demonstratie apartenenta la gen

Dezvolta cel putin doua argumente pentru care consideri ca ,,Frunza verde magheran...'', de Vasile Alecsandri apartine genului liric.
  Genului liric ii sunt caracteristice transmiterea in mod direct a sentimentelor, limbajul expresiv, prezenta eului liric, elementele de versificatie care sunt dominante in gen liric, dar nespecifice.
  ,,Frunza verde magheran...'' apartine genului liric, intrucat indeplineste conditiile de apartenenta la acest gen.
  In primul rand, poezia este ca specie literara o doina, apartinand liricii populare, in care se transmit puternice sentimente de dorinta ale unui tanar mehedintean, de a lupta pentru dreptate sociala in randurile pandurilor lui Tudor Vladimirescu si de a savarsi actul justitiar in calitate de haiduc.
  In al doilea rand, limbajul expresiv este sustinut de o gama variata de procedee expresiv-artistice: -enumeratia ,,sunt nascut'', ,,sunt scaldat'', ,,sunt frecat'', reuneste amanunte sugestive ale portretului moral, ale haiducului. Acesta este completat de alte virtuti, redate la nivel stilistic de repetita verbului ,,a sti'' - ,,si mai stie de calare'', ,,si mai stie sa inoate'', ,,care stie sa chiteasca''. Prima repetitie evidentiaza marmorat, pricepera, iuteala si calitatea luptatorului. Pasiunea arzatoare a acestuia este exprimata cu ajutorul interjectiei ,,aoleu'', urmata de verbe de o mare forta expresiva: ,,tipa'' si ,,arde''.
  In plus, este prezenta vocea poetica redata in text prin marcile lexico-gramaticale, verbe si pronume la persoana intai: ,,sa fiu'', ,,sa am'', ,,am crescut'', ,,m-am lasat'', ,,cum am ajuns sa incerc'', ,,m-'', etc.
  De asemenea, fiind o poezie populara, intalnim elementele de versificatie specifice creatiilor populare: ritmul trohaic, rima imperecheata.
  Asadar, conform argumentelor mai sus mentionate, opera apartine genului liric.

,,Frunza verde magheran...'', de Vasile Alecsandri

Delimitati si realizati analiza poeziei ,,Frunza verde magheran...'', de Vasile Alecsandri.

  Poezia este ca specie literara o doina populara de haiducie.
  In prima parte a acesteia, se realizeaza portretul moral al tanarului. Metafora ,,frunzi de fag'' exprima subtil, faptul ca voinicul s-a nascut in mijlocul naturii. In poezie se aminteste chiar si de practicile milenare ale ursitoarelor de demult, in care se credea ca aveau efect. Ideea este sustinuta la nivel stilistic de enumeratia: ,,si-s scaldat'', ,,si-s frecat''. In felul acesta, baietandrul va deveni viteaz si norocos.
  Glasul codrului, natura verde-hipnotizanta il smulge pe tanar din sanul familiei: ,,c-am fugit de la parinti, tot in munti la Mehedinti'' pentru a deveni haiduc. Aceasta experienta il va cali pe copil, va deveni un om maturizat. Ideea este redata stilistic cu ajutorul metaforei ,,inima de otel''. La nivel compozitional, exclamatia retorica ,,Aoleu! Ce foc de dor!'' - are rolul de a delimita doua etape de instructie din viata tanarului: -aceea de haiduc, pus in fata dreptatii; -aceea de luptator pur romanesc in randurile pandurilor lui Tudor Vladimirescu.
  In aceasta ipostaza, tanarul dovedeste calitati cu adevarat deosebite, precum agerime, istetime, iuteala. Argumente: ,,Care stie sa chiteasca / Randunica s-o loveasca'', fiind  un bun luptator. ,,Si mai stie sa inoate / Vaslind Dunarea din coate''.
  Sunt utilizate verbele de o mare forta expresiva, care redau cele mai adanci trairi ale tanarului, in mod direct: ,,ma arde'', ,,tipa''.
  Iar de asemenea, aceasta poezie respecta in totalitate rigorile prozodiei clasice prin rima imperecheata, ritmul trohaic, si o masura a versurilor de sapte silabe, care confera poeziei o tonalitate optimista, echilibrata si dinamica, in spatiu. 

Precum. Deoarece...

Te iubesc...

...precum floarea-soarelui iubeste soarele. Deoarece el radia, iar ea i se deschidea lui. El era sincer, iar ea linstita, deschisa catre orizont mereu...
...precum Soarele iubeste Universul. Deoarece Soarele are atata loc unde sa se desfasoare in acel spatiu-timp, in Univers! Ea, precum soarele, se juca in mintea lui, universul lui.
...precum muntii iubesc zapada. Deoarece ori de cate ori ii vezi, sunt nelipsiti de licoarea inghetata. Ea, chiar de-i de gheata, iar el, chiar de-i de roca, se completeaza...
...precum apa limpede ce iubeste vinul alb. Deoarece spritul nu merge fara aceste doua componente, bautura perfecta. El, varsa lacrimi des de dor, de drag, de urlet, iar ea, neatinsa, lecuita si pura precum demisecul, il contura pe el ca-ntr-un pahar...
...precum un pacifist ce iubeste pacea interioara si exerioara. Deoarece el paciuitor, iar ea esentele. Pentru ca ea mereu ii dadea un motiv PENTRU si nu NUPENTRU. Lui asta ii placea, si incerca sa imparta modelul cu toti, si nu pe ea.
...precum copilul ce iubeste leaganele din parc. Deoarece el era mereu copil, iar ea sprijinul vechi, deficitar dar triumfator.
...precum jazzistul ce-si iubeste instrumentele. Deoarece, fara instrumente, nu ar avea sens sudoarea. Ea rasunatoare, el, un modelator al ,,muzicii''. Pentru ca simfonia era ea.
...precum gargarita iubeste frunzele proaspete de primavara. Deoarece el era placut surprins, fascinat chiar de acest anotimp, ea redandu-l, si totusi fiind doar o patura calda si racoritoare de fericire absoluta.
...precum dioxidul de carbon iubeste oxigenul. Deoarece formau aerul, deoarece el era inferior ei - lui -, doar un aer expirat si ea esentialul superior ce putea sa-l transforme.

Deoarece, toate acestea... exprimau dragostea lui pentru ea. Exprimau dragostea ei pentru el.

LOL. Mda, azi ma simt lovely. Nostalgia asta e pentru indragostiti! :D

Discipulus est prioris posterior dies

Ziua urmatoare este invatacelul celei dinaintea sa. (Syrus)

Consider aceasta maxima latina intelepciune, o alinare si totodata un adevar. Poate de asta, aceasta ar fi esenta tamaduirii, la figurat spus - chiar adevarul. Adevarul despre noi si faptele noastre se afla in timp, in viitor. Realizam ce facem, cu fiecare zi devenim mai buni. Suprematia noastra este masurata maine si in nici un caz astazi. Astazi e timpul pentru invatat. Zilnic, noi, invatam, si fiecare secunda este de partea noastra. Maine ar putea fi si peste o secunda; dar exista invatacel impostor, si adevarat, cel impostor reprezentand delictul, adica minciuna, neadevarul. Invatacelul adevarat e negresit atunci cand este solicitat. Eu nici macar nu cred ca exista prezent. Pentru mine cel putin, nu exista. Adica toate trec atat de frenetic, incat nici nu ne mai dam seama; rasuna viitorul si se multiplica in trecut. Astfel, se ramane cu amintirile si visele, aspiratiile in zadar. E nativ ca noi, oamenii, sa gandim - maturizandu-ne. Timpul si experientele o fac. Nu-i complex sa astepti raspunsul a ceea ce esti, chiar dac-ar insemna sa treaca pana si un deceniu. Trece repede. Cate zile-avem, atatia invatacei posedam. Existenta noastra, a oamenilor, suntem si sunt elevii vietii. Cand gresim, regretam si reparam ori incercam doar, iar cand triumful ne e meritat, mergem mai departe alaturi de ceilalti, cu capul sus si demnitate.
Asadar, cred ca timpul le stie pe toate. Si Syrus a vrut sa sugereze asta. El ne schimba - timpul -, el ne dicteaza. Ca oameni, aplicam, in ciuda umbrei existentei noastre.




Opinia mea despre o maxima, la ora de latina, pentru care-am luat nota maxima!

Lenea e poezie.

Mhm, chiar e. N-am eu dreptate?

Hei, blogul nu-i dus pe apa Jiului!

Inca mai sunt aici... Si nu stiu pentru cat timp. Cert e ca mi s-a cam luat dreptul de a naviga pe laptop, in orice scop, de orice natura, deoarece, il citez pe frate-miu: ,,Mai e atat de putin! (si gesticuleaza in aer cu degetele-i aratatoare cam 7 centimetri; da, chiar nu mai e mult) Nu te poti stradui si tu inca doua saptamani pana la orele adevarului? Examenul, Evaluarea Nationala, asta, capacitatea, ea e-n mainile tale, si cel mai important, viitorul tau. (se-nroseste)''. Discurs scurt si la obiect, adevarat, dar totusi nu prea ii dau dreptate in legatura cu pauza, relaxarea si navigatul pe net - suspendate. Orice om are nevoie de o pauza, si ma gandeam ca nu va fi mare diferenta daca-mi ia netul si invat sau daca nu mi-l ia si tot invat. Subliniez, gandeam, nu am avut curajul de a-i spune si asta. In rest, ma ajuta, ce pot sa zic?!
Bonusurile sunt cate o ora de stat pe internet, doar la lucrarile-n care iau nota maxima. Bun asa, acum cu ce ocazie credeti ca scriu aici? Asa, felicitati-ma!
Pe langa asta... Azi am dat teza la geografie. Profa e in 6 luni si am bagat de seama ca burtica ei (micuta/micutul) nu prea mi-a purtat noroc. Primesc hartia. Oscilatii, informatii stranse dar perforate, taieturi si neuroni macinati. Pan' la urma am scos-o la capat chiar in ultimele minute ... de pauza! (n-am avut-o, pentru ca am preferat sa nu las necompletata foita). Graviduta a prins un copiator, pac taiat, pac 1 din oficiu, pac acasa! Si-asa...
Si-asa, am luat un 10 la civica. Poeta din mine e inzapezita perioadele astea! Vedeti voi ce (va fac) va compun dupa 27 iunie!

Paralela si mediana

Mediana fiind pe un teritoriu... se cunoaste ca are un punct, are un rost. Sau cel putin, pare sa aiba. Eu, paralela, bineinteles. Astfel ma simt cand vorbesc cu un om. Din nu stiu ce motive, clare, subite, tulbure, nu ma simt eu atunci cand vorbesc. Eu ma simt eu atunci cand scriu, cand compun, cand tastez ce simt. Chiar cand am o oglinda in fata si orizontul de atins. Ca sa vezi; daca as vorbi cu tine acum, de exemplu, vinovat ori nevinovat fiind de te acuz, as avea impresia ca te holbezi ciudat la mine, ca bolborosesc cu peretii, ca sunt incoerenta, ca nu ma fac inteleasa, ca nu sunt si nici nu voi fi vreodata simpatizata sau acceptata. Nu ma pot exprima si nu pot spune asta receptorului, fiindca as mai avea impresia - din nou - ca as putea fi considerata o paranoica de succes. Si mi-e teama de reactii. Am fost prea tintuita intr-o sfera lipsita de ritm. Si totul din vina complexelor... ori, am nevoie de un psihiatru. Posibil sa merg prea departe, sunt extremista in gandire alteori. Sau poate nu sunt destul de apreciata. Sau poate nu imi recunosc adevaratele ,,valori'', ,,puteri''. Sunt doar eu si eu. Cine sa ma creada? Cine sa ma incurajeze, ia sub aripa lui? Oglinda de ce ma-ntelege? Si ea are ochi, gura, toata fizionomia. :) Ploaia de ce e atat de amabila, astfel incat sa putem colabora si asculta impreuna, una de cealalta? Oamenii sunt cruzi.

Retorica

Ei, cu chitara poeme de leagăn îi cânţi acum
Şi o-adormi ca pe frunzişul din cuib
Să tresară ca prin vid, ca prin leagănul sfiit
Ca s-o conduci la tine-n incolorul pahar
Şi cu foc, cu jind, s-o bei, până 'ntr-un infinit.
Şi mai vezi imaculate stele-n trib,
Şi le numeri ud, ca un amorez
Parcă din abecedar
Gângurind circular...

Pleci acum, dar ţi-a fost milă
Până ai recunoscut...
Şi ţine minte ce-i spuneai
Cum că iubirea-i 'cea milă,
Iar ea, ca şi copilă, se-ntreba
-Oare poţi iubi din milă?-
Practic, retorica a devenit umilă...

Rugul meu, păciuitor şi iute, te-ndeamnă-
Să mai stai o poposită clipă, acustică,
Să n-o laşi a picta lacrimi sub convoiul alb
Sau în atmosferă,
Alb de tenul ei, dar rozaliu de materialul ei,
Cu flori ofilite de speranţe
Ca mai apoi, de armonie,
Pale armonii, ce se-ntind ordonate...
Asta prevestind urme de tine, încă atrofiate...


                                                                           ...

Petite piece

Ceva diferit.

,,Pure et simple, j'adore!''

Haha.

Natura. Schite. Picturi.

                                                  Parcul. Singura mea salvare!

                                                 Felinarul asta-mi tine mie ,,de cald'' noaptea.

                                                 Asta... de rece, vara, evident! Cosul verde a stricat poza.

                                                 Eram pe dig. Raul Ialomita si poduletul catre o alta lume!

                                                   Asta zici ca-i varianta. Dar nu. Doar o autostrada si denivelarea aia ca un deal, ce se numeste dig, pe care eram.

                                                E capul canicular si norisorii pufosi!

                                             Eu. Acneica cu falcute mari. N-am iesit bine.

                                                 Vorbareata piatra...

                                                      Splendoarea naturii.

                                              Am gene mari? Am! Oftica-te!

                                                    Sa trecem la plictiseli. Plictiseala te face artist!

                                                       Ochi perversi.

                                                      Alexandru. Scuze pentru gat, Alex!

                                                        OZN-uri!

                                                       Nud natural. Par aiurea. Plictiseala. Anorexie!

                                                                Adela.

                                                         Fantezie in hasura.

                                                         Ochi strambi, tristi, nereusiti. Haha.

                                                           Fantezie in hasura. II

                                                        O figura familiara.

                                                               Feminitate!

                                                         Naturalete... Pur si simplu o ador.

                                              Anorexie. Dar mi-a trebuit vreo 4 tipuri de creioane, niste vata, buricele degetelor si multe creioane de ceara inchise/sterse; chiar gumita de sters!

                                                Am primit -10 pe frumusetea asta.

                                                               Happy couple.

                                                           O draga persoana...

                                                        Ia ziceti, cu ce cocalar seamana?

                                                    Nu ma pricep la pictura. Riscul orei de desen, mna!

                                                        Oh, uitasem o domnisoara.

                                                          Tonuri iuti-apetisante!

                                                 Ca la mama acasa.

                                                         Tonuri pseudo-pale. Cam murdare ce-i drept.

                                                  Incercare de a-l imita pe Luchian.

                                                         Cu un compas, o linie si Tempera.

                                                              Bon appetite!

                             Nunta lui Calin file din poveste!

                                                Aam doaaar optispee aaaani.. suunt nebuuunn, si nuu am baaaani..

                            Invitatie la nunta.

                                                        Ren de plus.

                                                                Cute, huh?

                                                Ceva frumos.