Înainte de o linie, după un colţ de cărămidă,
Peste tot zăream arsură, cerându-mi-o sfios-napoi.
Mai rămăseseră ceasuri, privelişti puţine, femeia murdărită,
Un conştiincios, o văduvă mângâind un cotoi
Un efect, o apocalipsă puternic şi-amar gândită,
Nu ne luase-n calcul, era doar el şi surplusul de noii voi sau noi
Podoabă capilară smulsă, o armă de pânză nepotrivită...
Încercam să mă apropii de ea, surâzând cu toţii,
Începe gerul, începe fantasma cumplită, mai degrabă înnegrită...
Cărbunele devenise scrum, ea abur, eu stele, el burniţă
Persoana-mi dispera, încurajam posedată, încrucişând plopii
Aburul tăcea, era mascat, îngrozit şi totuşi... pornită
El se-nceţoşa, deţinea torţa solului, focul restului, fixă
Avansam, zbieram în tăcere şi mascam unele copii.
Dibuiam ca o ţepuşă, coseam imagini dintr-o materie cultivată
Pe el îl prind de sfârşit şi îi provoc sfârşit, apostând mirată
Nu-l mai provoc, aprind aburul întruchipat, e fericită mii!
Stropeşte din ochi, pătura abanos desprinde ca o adorată,
Se lasă, se înduplecă, nu capitulează, rămânând la fel de-ncordată
,,În adâncuri să mă vindeci, acum şi mâine", hipnotizant ea şoptii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu