Am început acest titlu al postului, după cum aţi observat, cu bine-ştiutul cuvânt, folosit oriunde în calculator, tastatură, internet. Dacă v-aţi întreba de ce, înseamnă că ar fi prea dificil pentru unii să gândească spre un mediu mvirtual... ori sunt într-o stare mai nepotrivită, ori orice altceva. Bun. În acest mediu virtual, pot spune că-mi fac de cap oricând nu pot dispune de alte necesităţi, indispensabilităţi-adică aproape mereu. Chiar îmi fac, deoarece în realitate nu pot comunica mare lucru, din cauza dezgustării şi nepăsării altora, care se exprimă prin diferite gafe sau pur şi simplu tăcere, o aprobare bleagă, plus că eu tind să fiu perfecţionistă când vine vorba de oameni, copii. Şi aşa, viaţa mea nu e din cale afară de plăcută, dar pot spune că-i doar şi doar interesantă. Posesorul o face mereu, bineînţeles, dar deocamdată nu-mi permit să mai agreez şi o altă persoană prin ea... ştiu eu, un prieten/ă, precum alţi superficiali îi deţin cu sutele (de mii), precum nişte simple hârtii colorate ce miros a victorie, dar odată cu ele dispar, puse deoparte ,,la saltea", respectiv, la loc de cinste sau mai bine-zis... lista ignoranţei. La o primejdie, reintroducem pseudo-prieteniile, ca să avem din ce alege şi sorta, pentru rezerve, ,,ajutoare" şi eventual, o bere ori o cafea într-un bar de lux la o bârfă despre rezerve şi mult mai mult. Aşa este fiinţa umană, profitoare, fiecare pentru ea, dar când e vorba de ajutorul mâinii de o altă mână... lucrurile se fac ,,împreună", ,,cooperând". Cunosc zi de zi persoane în acest spaţiu nelimitat. Plăcute, mai puţin plăcute, cert este că rar găsesc ceva ce mi-ar putea fi pe plac. Şi încep să cred că găsesc un fel de atracţie în fiecare. Trecătoare sau adevărată. Dar până şi adevărul e trecător... totul este într-o continuă schimbare, profităm de descriere şi mediu doar de dragul şi încântarea situaţiei. De la vârste fragede, 10-11 anişori, am început să descopăr încet-încet tainele tehnologiei moderne. Nu în detaliu, sinceră să fiu, câteodată trebuie să ştii doar ce-i necesar. M-am ales cu un laptop pe care îl mai am şi acum; este al fratelui meu. E un hârb, dar e Acer şi-l iubesc! A fost trântit, urât, un simplu obiect pe care lumea şi-a măcinat neuronii, plus o tavă pe care se lua micul dejun şi mult râbnita şi dorita ţigaretă Kent. Nu am de gând să înlocuiesc minunăţia asta în vârstă de 8 ani, indiferent de prejudiciile pe care mi le-ar aduce. Iubesc şi sufăr... hehe. Cu toate că, nu mi-ar fi prins rău ceva nou, un laptop nou, care se deschide ca o carte, care nu merge ca o căruţă amărâtă trasă de cai obosiţi şi zgomotoşi. Poate înţelegeţi la ce mă refer. M-am cam întins şi nu mi-am spus ideea în sine... BUN.
Scriu, cunosc, păstrez legătura, îl citesc, înţeleg de la distanţă, şi mă trezesc că după 6-7 luni mă ataşez într-un anume fel! Cursul nu se opreşte aici, din contră! Mă contrazic cu el, cert, nu mă mai înţeleg şi hotărâm de comun acord să luăm o pauză. Trec câteva ore şi nu pot sta fără semnele lui... Intru pe un chat (unde ne-am şi cunoscut), văd că este prezent dar absent pentru mine, şi aştept în zadar ceva, nici eu nemaiştiind ce. Buimăcită, observ că alţi clandestini virtuali mă abordează pentru o simplă discuţe, sau mai rău, phonesex (aşa stă treaba pe chaturile româneşti), eu bineînţeles evitând şi scăpând cu o iritare a retinei. Dau de unul care scrie ca el... Întreb dacă e A. Nu e A., cred că el face haz de necaz. Şi aşa... nu-i păsa... Aflu după încă 10 încercări din astea că mă înşel cu totul...
Diana: tu erai ăla de pe chat cu mai multe nickuri ce se dădea drept altcineva? Ce voiai să rezolvi?
A.: Nu stiu despre ce vorbesti
Diana: niciodată n-ai ştiut. Uite, am impresia că mă urmăreşti în tăcere
A.: Esti paranoica tu
Deh, am ţinut minte asta! A râs de mine. Doar pentru sinceritatea mea... recunosc, sunt penibilă. Nu ştiu câţi aţi înţeles ce am vrut să vă povestesc, da' ideea e că mie îmi este dor. Simt că trebuie să-i vorbesc. Este ciudat, prostesc, imatur, copilăresc, stupid, ESTE INTERNET, el este interesant, eu o copilă timidă şi visătoare. Sau, de fapt, el era...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu